Mi-am dorit dintotdeauna să zbor cu balonul, mereu le-am admirat fascinată cum treceau pe deasupra mea, făcând frenetic cu mâna celor din nacelă și invidiindu-i nespus că sunt acolo, sus, având parte de senzația aceea pe care-mi doream și eu tare-tare s-o trăiesc. Că sunt deasupra lumii, mai aproape de Dumnezeu. Azi mi s-a îndeplinit dorința. Pot s-o adaug la visuri împlinite. Și-a fost chiar mai frumos decât mă așteptam. Da, pot spune că l-am simțit mai aproape pe Dumnezeu acolo, sus; la 2000 ft, frumusețea lumii văzută din nacelă e fără egal, iar liniștea ce se așterne după ce balonul se înalță, e ca un balsam. Recunosc, mi-au dat lacrimile. Surprinzătoare a fost temperatura ridicată, nu știu de ce mă așteptam ca acolo, la înălțime, să fie mai frig; a fost fix pe dos, la coborâre ni s-a făcut un pic frig, sus a fost cald și bine. A fost pur și simplu minunat. Poze am făcut și eu multe, prietenii mei care m-au însoțit terestru au făcut și ei, mâine o să le descarc de pe aparat. Acum vă las câteva făcute cu telefonul. Și vă îndemn, dacă aveți ocazia, zburați cu balonul. E atât de fain!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
09/10/2022

7 răspunsuri la „Zbor”

  1. Ce fain! 😍 Și eu îmi doresc să zbor cu balonul! Sper ca într-o zi să pot trece asta la „dorințe împlinite” 😊.
    Noapte liniștită, Aura! 🤗

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îți doresc să-l împlinești, e de vis! Mulțumesc, te îmbrățișez!

      Apreciat de 1 persoană

      1. Mulțumesc, Aura! Să ai o zi frumoasă! 🤗❤️

        Apreciat de 1 persoană

  2. Super! Bravo pentru împlinirea visului!
    Hugs!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos! Îmbrățișări și de la mine!

      Apreciază

  3. Wooow, ce tare mă bucur pentru tine! Şi eu vreau asta! Şi să sar cu paraşuta vreau, dar clar, cu instructor în spate, nu chiar de capul meu 😀
    Ce frumos!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Potecuță! Îți doresc să-ți împlinești dorința, io mai am de zburat cu elicopterul și saltul cu parașuta. 😊 Te îmbrățișez!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendințe