Faptul că nu conduc mașina are (și) avantaje multiple. Pe lângă faptul că susțin planeta folosind mijloacele de transport în comun (după cum îndemna un afiș din autobuz), mergând pe jos și cu bicicleta mai fac și sport. Și mă simt singura ființă de pe Pământ, în dimineți ca și cea de azi. Am avut programare la spital devreme, pentru un MRI, iar după ce-am coborât din autobuz, drumul, de vreo 20 de minute, a fost pustiu. N-am întâlnit niciun om pe jos, niciun biciclist nu m-a depășit pe pista comună, două mașini au trecut pe drum și cam atât. Priveam casele luminate de becurile de pe stradă și-mi imaginam cum se trezeau oamenii în ele, cum își beau cafelele, cum își pregătesc copiii de școală, cum animalele se-ntind leneșe, în culcușurile lor calde.
La întoarcere a fost însă cu totul altă poveste: aglomerație, claxoane, copii pe biciclete mergând la școală, mașini nenumărate. Și totuși, cei care mergeau pe jos, erau puțini. Așteptând autobuzul de data asta priveam șoferii ce stăteau la coadă, la ora aia inevitabil este „file”, adică blocaj, toți erau agitați, nervoși, nerăbdători. O frumusețe de copac și-un răsărit splendid erau ignorate complet, nimeni n-avea timp să-și arunce ochii spre cer. Și uite, mi-am zis, alt avantaj că nu conduc mașina ăsta e, privesc mult spre cer.
Cu drag și cu iubire,
03/10/2022
Aura B. Lupu 