Am venit cu greu acasă. Am văzut frumusețea asta, am oprit, am pozat-o, am lăudat-o, ca la doi pași să mai văd una. 😪 Mirată de nemișcarea ei, am coborât pe mal, lângă apă, era cu capul ascuns între pene. Am vorbit, am foșnit, am făcut gălăgie, degeaba. M-am întors pe potecă să caut ceva, s-o ating. A rămas la fel. Împinsă de creanga găsită, s-a rotit doar puțin. Inima mi s-a făcut parcă de plumb. Norii pufoși erau dintr-o dată neclari. Cerul albastru la fel. Cu câteva minute în urmă admiram frumusețea păsării mari, albe, grațioase. Acum plângeam. Ce risipă! Ce păcat! Am plecat cu greu. Bicicleta mea cântarea deodată mai mult. Oare de la inima parcă de plumb?

Cu drag și cu iubire, dar și cu multă tristețe,
Aura B. Lupu
28/09/2022