Am citit-o în două zile, nu m-am putut despărți de ea, numa’ când o fost musai, ca de voie bună. Cu siguranță o s-o recitesc, de multe ori. Sunt cărți ce ți se lipesc de suflet și simți că fac parte din el. Am recunoscut vorbele, straiele, portu’, graiul, expresiile le-am auzit, le-am folosit, le-am scris și eu, de când mă știu. Sava e Cuzdrioara mea, Ana-i Măriuța, buna mea, cu ochii ca două stele. (Re)cunosc personajele toate, le-am întâlnit pe uliță, privirile, grijaniile, no-urile îmi răsună-n urechi, pomițele dulci și bune mi-au mânjit gura, biserica albă, fără cruce, o văd aievea, în aia românească duduie vitraliile de Paști, când din atâtea piepturi se înalță Învierea lui Cristos; gredinuța din fața casei îmi umple odaia cu parfumul de mălin și lăcrimioare, casa de dinainte încă mă așteaptă, mirosind a nintă și-a gutui, a busuioc și-a mușețel pus la uscat. Credențu’…