Când văd cerul colorat în roz-gri mereu îmi aduc aminte de rochia pe care-am purtat-o când „ne-am luat” cu Adi. Avea aceeași culoare, mărimea de copii, 34. Era superbă, pe deasupra era dantelă iar dedesubt satin roz, combinația materialelor dădea extrem de bine. Cu spatele gol, traversat doar de două breteluțe subțiri, c-o linie asimetrică, era șic tare și destul de scumpă. Dar pentru că nu se vindea, fiind o mărime atât de mică, am cumpărat-o la juma’ de preț. Ce fericită am fost! Îmi pare rău că n-o mai am, am dat-o, acum aș reuși s-o trag poate pe-un picior, și nici măcar poze nu mai am cu ea. Dar când văd cerul dantelat și colorat în gri-roz, mereu îmi amintesc de ea. Și cât de fericită eram. Chiar dacă eram doar noi, băieții și nașii de cununie, nu conta. Față de prima cununie, cu amintirile ei dureroase, asta era parfum. Era fix cum trebuia.
„Chiar în noaptea nunții, în timpul petrecerii, a lovit-o, i-a dat o palmă în plin obraz când s-a lăsat „furată”, după cum era obiceiul, în Ardeal. Furatul miresei, la fel ca furatul pantofului, era musai, tocmai ca să dea un mic imbold petrecerii, nuntașii fiind astfel antrenați în joc și voie bună și distrându-se pe seama mirelui „pedepsit” pentru că nu a stat cu ochii pe mireasă, iar răscum-părarea ei, implicit a pantofului, era mai mult simbolică – cei care o furau cereau o sumă de bani, horincă (o băutură alcoolică preparată în casă, specifică locului) și țigări. Din popor s-au mai născut și vorbe precum „mireasa nefurată nu are preț”, fiind, practic, necesar ca tânăra să fie „furată” pentru a dobândi valoare. Miresele au, de obicei, amintiri frumoase din noaptea nunții, Alisa își amintea, însă, cu tristețe și multă amărăciune urma arzătoare de pe obraz, ochii plânși, șocul din care nu-și revenise multă vreme și zâmbetul forțat pe care-l afișase apoi până la sfârșitul petrecerii.
Ce-a durut-o mai tare n-a fost palma primită, ci atitudinea părinților ei, care-au trimis-o la baie să-și ascundă urmele lacrimilor de pe obraz și rimelul întins, șoptindu-i să nu-i facă de rușine la lume. Atât. Crezuse c-o să-l certe, o să-l muștruluiască bine pe Ex, când colo mama doar își frământase mâinile și-o privise cu tristețe, clătinând din cap, iar tatăl îi fluturase ginerelui degetul arătător, amenințându-l parcă în joacă:
– Așa ceva să nu se mai întâmple, auzi?
Gest și vorbe la care Ex-ul izbucnise în râs, disprețuitor, replicând:
– Nu mai e fata ta, e pe numele meu, așa că fac ce vreau cu ea! Și-a intrat în sala de nuntă, bătut pe spate și felicitat de amicii care-l ajutaseră să-și recupereze mireasa și asistaseră la scenă impasibili, de parcă să-ți lovești nevasta în noaptea nunții era cel mai firesc lucru cu putință.
Stând lângă el apoi, la masa mirilor, Alisa îl privea uimită, plină de stupoare, cum râdea, bea și mânca de parcă nu se întâmplase nimic, ba chiar o pipăia pe sub masă și-o săruta cu foc, încercând să-i strecoare limba printre buzele strânse și dinții încleștați. Îi șoptise de mai multe ori la ureche obscenități, dar și grijanii, îndemnând-o să facă bine și să zâmbească, să nu stea ca muta, și repetase exact ce-i spuseseră și părinții ei: „Să nu mă faci de minune la lume!” – fragment din romanul „Eu. Și atât.” pe care îl găsiți aici https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici https://www.libris.ro/eu-si-atat-aura-b-lupu-SIO978-606…
și-n librăriile din țară.
Mulțumesc.
Cu drag și cu iubire,
29/08/2022
Aura B. Lupu 