Introspecție

Până să ajung să-mi iubesc viața, am detestat-o de destule ori. Mi-am urât locul de muncă, am urât locul și casa în care stăteam, eram foc și pară pe cei din jur, vedeam doar nedreptăți, umilințe, discriminare, nimic nu-mi plăcea, totul mă nemulțumea. Iar cel mai tare mă uram pe mine, dar pe atunci asta nu știam. Începând însă să lucrez cu mine, totul din jurul meu a prins încet-încet contur. Când s-a făcut liniște și pace-n mine, a apărut și liniștea, împăcarea și pacea dimprejur. Casa o ador, locurile toate mi-s dragi de nu mai pot, dau doar de frumusețe, de oameni faini și-am găsit și locul de muncă potrivit.

Nu mai căutați în exterior liniștea și echilibrul, armonia și bucuria, dacă toate astea nu le aveți mai întâi în voi.

Nu mai dați vina pe toți ceilalți de tot ce vi se-ntâmplă, căutați în primul rând în voi.

Nu-i ușor, nu-i convenabil, nu-i defel comod. Dar în momentul în care înțelegem că de la noi pornește totul, atunci totul devine mai ușor.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

27/08/2022

Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

și-n librăriile din țară. Mulțumesc.

10 gânduri despre „Introspecție

  1. Realitatea este doar un concept inventat de oameni. Atât cât poți, atât percepi. Realitatea, Timpul, Binele și Răul, toate sunt concepte inventate de noi, Homo Sapiens, departe mult de „Sapiens”.
    Da, introspecția este mereu necesară, subiectivă mereu și ea, căci e aproape imposibil să ne privim din-afara propriilor ego-ouri, preconcepțiilor, amăgirilor facil convenabile.
    Atunci, rar, și puțini cei care o pot face, chiar parțial, lovesc un Zid, construit atât de sinele frivol dar mai ales de necruțătoarea societate „umană” pe care am creat-o atât de sociopată.
    Ce facem, atunci?
    Cum putem face o reală introspecție, când aceasta ne conduce împotriva propriilor condiționări ale supraviețuirii?
    Îmi regăsesc multe dintre trăirile interioare în scrierile tale, dar, deși sunt un Visător, mă străduiesc să nu fiu un Naiv.
    Evident, acum nu reușesc, scriind un comentariu introspectiv care te va deranja, spunând printre rânduri că ceea ce spui în acest articol este o naivitate.
    „Nu mai căutați în exterior liniștea și echilibrul, armonia și bucuria, dacă toate astea nu le aveți mai întâi în voi.
    Nu mai dați vina pe toți ceilalți de tot ce vi se-ntâmplă, căutați în primul rând în voi.”
    Da, Armonia, Echilibrul, Liniștea, Bucuria, într-un singur cuvânt Fericirea, este mai ales în fiecare dintre noi, ca o diferență între idealurile, speranțele interiore și rezultatele în interacțiunea cu societatea idiocratică, defectă.
    Analiza comparativă, pe care o prezinți aici în antiteză, este imposibil de utilizat.
    Da, Fericirea depinde de juxtapunerea ta în relația cu Societatea, dar niciodată nu poți ieși Învingător dintr-o asemenea Luptă inegală.
    Sfatul tău, exemplul tău, este frumos și naiv.
    Mă bucur că tu ai reușit în asta, dar nu uita că, poate, tu ești doar una dintre excepții, printr-un cumul de calități personale combinate cu multe coincidențe aleatorii pozitive ale interacțiunii vieții tale cu societatea „umană”.
    Te rog, nu uita că mulți dintre cei cărora te adresezi cu altruismul frumos de care dai dovadă, nu pot urma exemplul vieții tale și sfatul tău.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Unul dintre cele 5 legăminte din înțelepciunea toltecă este „Nu faceți presupuneri inutile”. Comentariul tău, Dragoș, nu m-a deranjat defel, din contră, l-am citit cu mare interes. Și ai dreptate, pe lângă o visătoare și-o optimistă incurabilă sunt și naivă. Dar nici asta nu mă deranjează. Îți mulțumesc pentru vizită și comentariu.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Liniștea, echilibrul, armonia și bucuria vin odată cu trecerea anilor, când constați că n-are rost să te mai zbați ca o muscă prinsă într-un borcan. Nu-ți rămâne decât să te bucuri de anii rămași, minunându-te de frumusețea și simplitatea lucrurilor din jur.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Are Dinu Olarașu niște versuri care spun foarte fain:
    „N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit
    E de-ajuns o mana de prieteni in asfintit
    N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit
    E de-ajuns un cantec de-ajuns si putin infinit”
    În mine s-a schimbat ceva citind „Jurnalul fericirii” a lui Nicolae Steinhardt. Am fost uimit cât de aproape era fericirea și eu mă înecam în nemulțumirile mele…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.