Am învățat să-mi răsplătesc corpul după câte-o zi grea. Să-l răsfăț pentru că face atât de multe pentru mine. Inițial am pornit de la mâini, după un exercițiu învățat în timpul terapiei cu psihologul meu. Atunci când m-a pus să-l fac, știu c-am zâmbit ușor disprețuitor și superior, „Ce pierdere de timp!”, am exclamat în gând. Dar am făcut ce mi-a cerut. M-am așezat pe-un scaun cu spatele drept, tălpile lipite de podea, cu picioarele ușor depărtate iar mâinile puse pe genunchi, cu palmele-n sus. Am închis ochii. Am respirat de câteva ori adânc, ghidată de vocea caldă și calmă și-am început să le simt pulsând. Îngreunându-se. Mi-a mai spus să-mi amintesc tot ce-au făcut mâinile astea pentru mine. Cât au muncit, câte-au îndurat. Și-apoi să le mulțumesc. Efectul a fost imediat și surprinzător, am început să tremur iar lacrimile să-mi curgă pe obraji.
Abia atunci am înțeles cât de puțină atenție am dat corpului meu, cum doar am tras de el să facă și să dreagă, l-am înfometat, l-am epuizat, l-am privat de odihnă și de somn, l-am obligat și l-am împins dincolo de limite. M-a ascultat, bietul de el, ce era să facă, dar a venit momentul când și-a cerut obolul: m-am îmbolnăvit. Iar asta nu doar pentru că l-am obligat mereu să facă tot mai mult și mai mult, ci pentru că nu m-am oprit nicio clipă să-i mulțumesc. Să-i arăt ceea ce merita: iubire și recunoștință.
Acum știu să fac asta. Câteodată mai uit, dar e deștept și-mi amintește. Ba un junghi ici, ba o durere colo.

Opriți-vă și voi, măcar din când în când și mulțumiți-i. Apreciați-l și răsfățați-l. Asta până când nu vă oprește el și vă pune sub nas nota de plată. De obicei e piperată rău!

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
25/08/2022