
A fost o zi obositoare dar plină de mulțumire. Ce norocoasă sunt să fac ceea ce-mi place! Să-mi primesc răsplata imediat, auzind un râs cristalin de copil, să simt niște mânuțe cum mă strâng în brațe și un glăscior mă strigă „Aula!”, iar doi ochi se luminează plini de fericire când mă văd.
Un miros de ars îmi invadează nările, probabil cina cuiva va ajunge la gunoi. Cerul își schimbă rapid culorile, probabil ar trebui să adun și rufele dar nu mai am niciun chef. Pot rămâne peste noapte, n-o să plouă, iar mâine o să fie cald. Ciorile încă se sfădesc prin pomi, mi-e dor de rândunele, de zborul lor razant, păsările astea negre fac doar multă gălăgie. Max e fericit că m-a „recuperat” și-s lângă el, din când în când îmi linge mâna. Ce norocoasă sunt să mă știu atât de iubită de copii și de căței! Văd că și țânțarii mă iubesc tare, așa că mai bine intru-n casă.
Mai privesc o dată-n zare, cerul e încă colorat. Prima stea a răsărit.
S-aveți o noapte minunată, plină de vise colorate și-un somn odihnitor.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
23/08/2022




Postările tale… și tonice, și balsam pentru suflet. Noapte bună! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur, mulțumesc frumos! 🥰😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Woow, ce culori impresionante! Superb!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană