Oricât de obosită, grăbită și înfometată aș fi când mă întorc de la muncă, tot trebuie să mă opresc măcar 10 minute și să mă uit împrejur. Să absorb liniștea. Să-mi imprim pe retină peisajul. Să ascult greierii. Să mă uit la copacii ce deja prind culorile toamnei iar eu să simt că prind rădăcini. Dar și aripi. Cum sunt una cu tot, între cer și pământ. Să respir mirosurile ce emană din câmp. Uneori grele, pestilențiale, alteori ușoare, florale, ca adierea unei aripi de fluture, ca o petală suflată de vânt. Norii-s suspendați, albi, pufoși, razele-s desfășurate în evantai, de parcă-s mesaje trimise din cer spre pământ, câmpul e iarăși verde iar cerul e de-un albastru-cleștar. După (măcar) zece minute de contemplat, pornesc iar. Fluturii albi mă-nsoțesc.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
18/08/2022
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul