Regrete

Mă-ncearcă o ușoară senzație de întristare, fără să am însă vreun motiv. Oare și tristețea, la fel ca și gripa, se ia? Dar atâtea „ultime”, găsite peste tot, m-au molipsit. Ultima lună de vară, ultima petrecere, ultimele zile de vacanță, ultima super lună plină… Prea multe ultimaturi. Adevărul e că nici nu vreau să mă gândesc de pe acum la iarnă, la frig și ploaie, la greutăți, la facturi mari etc. Prefer moliciunea verii și lipsa grijilor. Asprimea iernii, întunecarea ei, vreau să le amân cât pot io de mult.

Ieri povesteam cu niște prieteni că dacă aș avea 35 de ani, aș răsturna lumea cu susu-n jos și probabil, până la vârsta asta, aș deveni milionară. Și nu-s vorbe spuse-n vânt. Mă bazez pe ceva când le rostesc. Pentru că la 35 de ani io n-aveam nimic. Nici casă, nici masă, nici familia lângă mine, băieții erau crescuți de Adi și bunici, iar io munceam de-mi săreau capacele pentru 5 euro pe oră câteodată și 16 ore pe zi, 7 zile din 7. Nu mai zic de masajele pe care le făceam tot pentru 7 – 10 euro. Strângeam în câte trei luni maxim 2800 de euro, că de, trebuia să-mi plătesc cazarea și mâncarea la baba mea. Nu aveam timpul meu, personal, niciodată. Nu mâncam ce voiam eu și făceam foamea la greu, nu ieșeam nicăieri, nu vedeam pe nimeni, nici măcar pe băieții mei, pe vremea aia ce video call? Ce messenger? Îi regăseam după trei luni total schimbați și senzația aia de pierdere încă o mai am, sunt perioade din timp pe care n-ai cum să le mai recuperezi. Nici sănătatea…

Nu știu de ce ne grăbim mereu să trăim în viitor. Nu știu de ce regretăm mereu trecutul. Nu știu de ce nu învățăm să ne bucurăm și să profităm din plin de clipa prezentă. Să apreciem ce-avem acum. Aici. În momentul ăsta. Ai sănătate, ai soțul și copiii lângă tine, ai unde dormi și ce mânca, ai timpul tău liber pe care îl poți petrece cum și unde vrei? Ai tot ce-ți trebuie, ba chiar mai mult.

O fi ultima super lună plină din an, ultima lună de vară, ultimele zile de vacanță etc. dar dacă le trăim cu bucurie, cu veselie și satisfacție, cu mulțumire și recunoștință, cu plinătate, nici n-o să simțim că-s „ultime”, din contră, sunt permanente, bucurii pe care le luăm cu noi și pe care le purtăm în suflet. Acum. Aici. Și mereu.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/08/2022

Ar putea fi un cadru apropiat cu natură şi cer

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.