Ieri a fost ziua iubitorilor de cărți iar azi am citit niște mesaje și comentarii care mi-au făcut instant ziua minunată.
Mulți nu știu sau poate am uitat de câte piedici ne loveam mai demult, când cititul era considerat pierdere de vreme, să ai cărțile dorite era aproape imposibil, când ne împrumutam cărți unii de la ceilalți și oricâtă grijă aveam, până la urmă cărțile purtau urmele multelor mâini prin care trecuseră, când biblioteca era loc sacru, sfânt. Ce norocoși erau cei care citeau! Era singura modalitate de evadare dintr-o lume strâmtă și cenușie.
Așa că da, eu cred că ziua asta, a iubitorilor de cărți, o celebrăm de fiecare dată când cumpărăm, deschidem și citim măcar o pagină dintr-o carte, de fiecare dată când pe lângă hrană pentru trup punem în coșul de cumpărături și hrană pentru suflet, când încurajăm scriitorii cu un mesaj de mulțumire, când participăm la lansări de carte etc. Sunt multe modurile prin care celebrăm zi de zi cărțile, prin care le arătăm că le iubim. Dar cel mai mult și mai mult arătăm asta citindu-le.

„Dacă dintr-o carte rămâi cu o singură idee, înseamnă că a meritat s-o citești! Se spune că abia după ce un om a citit atâtea cărți astfel încât stând pe un scaun înălțimea cărților citite de el să fie deasupra capului, atunci poate spune că știe câte ceva. Acum fiecare om cu părerea lui. Dar eu cred că nu ai cum să evoluezi fără să citești.
Mi-a plăcut de mică să citesc, așa m-am născut, probabil.
O mică întâmplare din viața mea:
Eram, cred, anul 2 la liceu, profesoara de română ne-a dat o lucrare de control din “Ultima noapte de dragoste și întâia noapte de război”, analiză literară. Ni s-a spus înainte să facem rost de roman și să-l citim. Eu am făcut o analiză literară foarte bună, dar nu citisem romanul, pentru că nu aveam de unde să fac rost. M-a întrebat profesoara un amănunt din roman, sigur că nu am știut.
Mi-a spus: „Stai jos, lucrarea e foarte bună dar nu ai citit cartea, 4.”
Am plâns mult.
M-am ambiționat și am făcut ce-am făcut și mi-am cumpărat cartea până la urmă, iar de-a lungul timpului mi-am mai cumpărat și alte cărți.
A venit mătușa de la oraș, mi-a controlat activitatea (eu stăteam la bunici) și a dat peste romanul „Ultima noapte…”, și i-a spus bunicii că fata asta nu învață, citește cărți de dragoste! Asta-i trebuie ei? De aceea nu plivește morcovii etc.
Bunica săraca s-a luat după ea și mi-au ascuns cărțile toate, adică romanele mele dragi, în fânul din șură!
Când am întrebat disperată unde-mi sunt cărțile, mi-au spus că le-au dat foc! M-am pus pe un jelit! Bunicul meu drag, când a văzut suferința mea, a întrebat care-i baiul? I-am explicat și m-a crezut.
Le-a luat la rost iar ele au scos cărțile din fân!
Dar a fost bine cu această întâmplare, bunicul mi-a dat 500 lei să-mi cumpăr cărți. Atunci mi-am cumpărat Dicționarul Limbii Române cu 72 lei! Doamne ce fericire!” Elisabeta Dobre, 09/08/2022

„În drum spre casă, de la serviciu, profit de fiecare moment liber să citesc cuvintele tale, iubesc de mor felul tău de a povesti, de-a spune lucrurilor pe nume și-a pune punctul pe i.” Mariana Mirela Odangiu, 09/08/2022

„Eu mulțumesc, Aura B. Lupu. Noi, cititorii, trebuie să mulțumim scriitorilor care prin munca lor ne oferă clipe de desfătare prin lectura cărților.” Bogdan Mita, 09/08/2022

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
10/08/2022
#impresiidelacititori #aurablupu #iubitoriidecărți #trăirileaurei #eușiatât