Am soarele-n priviri, ultimele lui raze încă bat spre terasă, aș putea să-mi întorc șezlongul, să nu mă orbească, dar nu vreau. Vreau să-l admir până apune. Ce-i drept, după fiecare privire aruncată spre el, nu mai văd bine tastele, dar nu contează. Când și când mă uit și în sus, spre cer, văd nori în forme care de care mai spectaculoase, imaginația mea bogată iar țese povești cu îngeri, zâne și păsări Phoneix. Picioarele mă ustură, azi m-am urzicat, înțepat în drumul spre baltă. Chiar dacă apa mă obosește, mă și relaxează. Orice apă. Doar sunt rac. Ne-am întors acasă murdari, plini de praf, pe Max a fost musai să-l săpunesc de două ori, atât de murdar a fost, dar nimic nu se compară c-o după-amiază petrecută în liniște pe mal de apă. Max suspină după ce mi s-a cuibărit în brațe. Gata, soarele a apus. Suntem amândoi obosiți, dar satisfăcuți. A mai trecut o zi superbă de vară.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
07/08/2022