Pe măsuța din apropiere Alisa găsi licoarea ei magică. Sorbind încet, savurând-o înghițitură cu înghițitură, Alisa-și limpezi gândurile. Și parcă prinse un dram de curaj. Eh, hai că n-o fi dracul atât de negru! își spuse ea, încercând să se auto-liniștească. Poate că nu-i un om rău, poate că m-am înșelat eu și chiar nu are rost să fiu atât de crispată și încordată. N-a făcut niciun gest nelalocul lui toată noaptea, nu m-a deranjat, decât cu sforăitul lui. Hai, Alisa, fii fată cuminte și încearcă să te relaxezi! se îmbărbătă ea.

– În cât timp crezi c-o să ajungem la Haga? îl întrebă apoi, încercând să fie și ea mai veselă și nonșalantă.

– Dacă totul va fi ok și n-o să-mi mai fie rău, pe la miezul nopții cred că o să ajungem. Ești pregătită pentru muncă? Mâine dimineață nu, dar poimâine ar trebui să și începi curățenia, după ce o să te vadă patronul olandez, o atenționă el.

– Oh, da, cum să nu, de-abia aștept! Și să știi că, chiar dacă ai zis că nu aștepți niciun ban de la mine, eu vreau să-ți înapoiez tot ce-ai cheltuit pentru mine; uite, și partea mea din cameră și mâncare, o să ți le plătesc imediat ce-o să iau banii, bine?

– O, da, o să plătești drăguță, o să plătești, stai liniștită, îi răspunse Liviu c-un rânjet care-o făcu pe Alisa să încremenească.

Îmbucătura i se opri în gât și trase repede o înghițitură de apă, să nu se înece. Se făcuse palidă iar pofta de mâncare îi dispăru subit. Împinse farfuria deoparte și se ridică de la masă.

– Ai și terminat? Nu-i de mirare că ești așa slăbănoagă, dacă mănânci atât de puțin, comentă Liviu, acid.

– Ies afară, să fumez. Te-aștept acolo.

– Hai că vin și eu, mi-a pierit și mie pofta de mâncare. Dar știi că-i nepoliticos să te ridici de la masă înainte de-a fi terminat toți de mâncat? o întrebă Liviu, cu năduf.

– Îmi pare rău, nu mă simt prea bine, se scuză ea.

– Sper că nu te îmbolnăvești tu acum! Așa nu ajungem nici săptămâna viitoare!

– Nu, nu, o să-mi revin, doar mirosul mâncării m-a îngrețoșat dintr-o dată, îi răspunse Alisa, nerecunoscând că de fapt replica și rânjetul lui îi întorseseră stomacul pe dos.

Mult mai bine dispus și vizibil simțindu-se mai bine, Liviu începu să-i pună întrebări. Unde terminase școala, câți ani aveau băieții ei, ce-i plăcea să facă în timpul liber etc. Deși încercarea lui de-a fi amabil se lovea de răspunsurile scurte ale Alisei, nu renunță s-o descoasă.

Dobitoc mai sunt! Ce mi-a venit să-i dau răspunsul ăla ce-a făcut-o iar să se crispeze? Prostul de mine! După ce c-am reușit să-i câștig cât de cât încrederea, am îndepărtat-o iar cu aluzia mea! N-am crezut c-o să-și dea seama, cu asta trebuie să mă port cu mănuși, nu-i chiar proastă!, se certă Liviu, văzând că Alisa nu se relaxa defel și nu cobora garda nicio clipă.

– Lasă c-o să vezi tu ce bine-o să fie de tine și de copiii tăi, când o să te întorci acasă, cu bani! Ce-o să le mai fluturi bancnotele de cincizeci de euro, pe sub nas la fraierii ăia de colegi ai tăi! încercă Liviu o altă tactică.

Alisa rămase însă la fel de tăcută.

– Cât lucrează ăia pentru cincizeci de euro, ia zi? O lună? Tu o să-i faci într-o zi! Poți să le râzi în nas la toți când o să te întorci! Și, dacă ești fată deșteaptă și te descurci, o să-ți mai găsesc pe viitor și alte locuri, îi promise el.

– Pe mine nu mă interesează să dau peste nas, nimănui; și nici să râd de nimeni, eu am nevoie de banii ăștia pentru copiii mei, îi răspunse ea pe-un ton amar și obosit.

De data asta tăcu Liviu, nemaiștiind ce să-i răspundă.„

Fragment din „Eu. Și atât”. Romanul îl găsiți pe site-ul editurii Siono aici ⬇⬇⬇

Eu. Și atât.

și-n librăriile din țară. Mulțumesc!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

26/07/2022

Eu. Și atât.