Pielea mi se răcește odată cu înserarea, nu într-atât încât să fie incomod de stat în mânecă scurtă, ba chiar îmi place să simt cum se înfiorează la fiecare pală de vânt. Mă uit pe strada pustie, fără lumini (văd că se face economie, foarte bine, bravo lor!), mi-am pus azi pietrele solare la încărcat, acum strălucesc pe pervaz. Urmăresc cum întunericul se instalează, defel grăbit, cum cerul devine tot mai întunecat. Aud voci sub balcon, mereu am impresia că belgienii se ceartă, vorbesc atât de repezit! Mirosul de țigară urcă până la mine, strâmb din nas și cobor. Preferam să adulmec aroma verii, de praf încălzit de soare, de lemn, de iarbă uscată, de căldură și vânt. Faptul că dormim la parter mi-a prelungit sentimentul vacanței, îmi place, plus că patul de jos e mai mare, mai lat. Și totuși bărbatul meu nu încape, se extinde, se lungește de parcă-i caracatiță, de-a latul, chiar dacă patul e și suficient de lung. Când piciorul lui ajunge prin preajma lui Max, îl opresc. No, pân-aci! În semn de recunoștință, Max mă linge pe genunchiul pe care l-am folosit ca opritor. Casc prelung, somnul îmi dă târcoale, dar nu mă îndur să adorm. Nopțile astea de vară-s atâta de faine! Le-aș trai mereu.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
15/07/2022