Trei respirații diferite. Trei atingeri diferite. Și io, cocoțată în pat, le ascult cu-atâta drag! Le simt cu-atâta iubire! Un cot și un genunchi mă ating pe partea stângă, respirația e regulată, dar nu suficient cât să-mi dau seama dacă a adormit. La picioare, ghemotocul negru își sprijină bărbia pe glezna mea dreaptă, suspinând de oboseală și satisfacție, din când în când. Iar pe piept, fierbinte, moale, alt ghemotoc toarce, în timp ce-mi molfăie pijamaua și mă masează cu lăbuțele, ritmic. Îi simt gheruțele prin țesătura subțire, dar nu mă lasă inima să-l deranjez. Oare crede că-s mama lui? E ultima noapte când îl am lângă mine și știu că-mi va fi tare greu să-l las aici. Max ar fi fost un frate mai mare perfect pentru el, iar pisoiul ăsta năzdrăvan i-ar fi ținut companie. Dar nu pot să-l iau. Știu însă că rămâne pe mâini bune, iubitoare, la părinții mei.
Mâine plecăm, gata cu binele, gata concediul. Am împachetat tristă bagajele. Totul a trecut prea repede, ca-n vis.
Respirația regulată s-a transformat într-un ușor sforăit. Deci a adormit. Ghemotocul negru s-a dat jos din pat, s-a întins pe jos, cât e de lung, iar ăsta mic a terminat cu molfăitul și torsul, doarme dus. Mă uit la toți trei și, în ciuda tristeții, zâmbesc. N-a fost vis. Sau, dac-a fost, s-a împlinit.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
07/07/2022