Nu mai cad pe spate în fața luxului și bogăției de multă vreme. Nu mă mai impresionează scumpeturile, ifosele și aerele oamenilor care vor să se vadă, să se știe că-s bogați. Care-și afișează mașinile scumpe, hainele de firmă, coafurile scumpe, gențile și telefoanele de ultimă generație, care probabil costă mai mult decât toată garderoba mea. Mă dă pe spate un zâmbet adevărat, un „Bună ziua!”, politicos (e ceva cu care nu cred c-o să mă obișnuiesc vreodată, faptul că belgienii care se cred mai cu moț nu salută, efectiv te măsoară și se zgâiesc la tine fără să zică nimic, iar dacă zici tu un ziua- bună, abia de-ți răspund, din vârful buzelor), o căutătură prietenoasă, un gest frumos. Astea mă dau pe spate, indiciile că, pe lângă bogăția materială, nici aia sufletească nu-ți lipsește. Degeaba ai bani cu toptanul, dacă sufletul ți-e gol. Degeaba conduci mașină scumpă, dacă treci cu ea nepăsător, în viteză, pe lângă copii. Degeaba stai într-un palat, plin de obiecte prețioase, frumoase, dacă e gol de fericire și râs.

Stau pe terasa mea simplă, cu ghemotocul meu cald în brațe și surâd. E cea mai lungă zi din an, e solstițiul de vară. Iar eu sunt atât de fericită mai ales cu ce n-am! Bine că am apus, am zâmbete de împărțit, am mereu un bună ziua la mine, am o bițiglă haioasă, ce scârțâie din toate încheieturile și am tot timpul ceva de dat. Să fie primit!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

21/06/2022

https://condeiblog.wordpress.com/2022/06/25/libelula/