Obosită, cu părul încă ud, am ieșit pe terasă. S-a răcorit puțin. Rufele s-au uscat azi rapid, am scos afară și blănurile, să nu vă-nchipuiți că am de nurcă, vulpe polară sau mai știu io ce blănuri scumpe, de îmbrăcat, sunt din astea de oaie, cumpărate din România, de pus pe jos, sunt covorașele lui Max. De când mă știu mi-a plăcut să însoresc totul, așternuturi, plăpumi, pături, perne etc., se schimbă apoi și mirosul în casă, parcă aș fi prins soarele și l-aș fi împrăștiat prin odăi. Belgienii n-au obiceiul ăsta, ei uscă totul în „droogkast” – mașina de uscat, am și io una, dar vă spun drept, n-o prea folosesc. Nici acum, de când prețurile au urcat până-n cer, dar nici înainte, nu-mi place mirosul, cu tot cu șervețelele parfumate prefer aroma de-afară, de aer curat, de vânt și soare. Am copt și-o plăcintă, nu trebuia, dar nu m-am răbdat, aveam deja foile în frigider. Stau în bătaia vântului cald, părul e aproape uscat, rufele strânse, blănurile mi-s însorite. Sunt obosită, dar o oboseală din aia, tihnită, plăcută.
Cu drag și cu iubire,
18/06/2022
Aura B. Lupu 