După câte-o zi obositoare, nimic nu se compară cu statul într-un șezlong, pe terasă, și-n timp ce admiri apusul, asculți clopotele bătând și păsările cântând, să te joci cu cățelul tău. Să-l vezi cu câtă adorație te privește, cum vrea doar să te facă să râzi, cum vine și-ți linge mâna tandru (până acum chiar n-am crezut că o să folosesc termenul ăsta legat de un câine, dar e atât de evident!), cum vine și ți se cuibarește-n brațe și oftează adânc, mulțumit. Și pentru că știu că nimic nu e întâmplător, știu acum și să mă bucur de momentele astea tihnite, pline de pace. Când revin de la muncă în casa mea, suspin și eu, adânc, mulțumită. N-o fi perfectă, are jucării împrăștiate peste tot, vase murdare, firimituri, dar e o casă care trăiește, respiră, o simt ca parte din noi. E o casă vie, nu-i vreun muzeu. Și asta-mi face întoarcerile acasă mai tihnite, mai liniștite. Iar pe Max fericit.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
01/06/2020
La mulți ani, copii!