I-am văzut des, ne-am întâlnit de destule ori seara, când ies de obicei cu Max și-i admiram tăcut. N-am crezut că sunt și astfel de cupluri, sunt primii pe care i-am văzut așa, din „tagma” lor, probabil de asta i-am și observat. Majoritatea sunt altfel, el merge înainte, urmat de ea, cu haine lungi, părul acoperit, capul în pământ, el cu mâinile libere, ea cărând ceva sau ținând copiii aproape, fără să vorbească unul cu celălalt. Cuplul remarcat era altfel, ea tot cu capul acoperit, bluza largă cu mânecile lungi, dar îmbrăcată în pantaloni, nu rochie sau fustă, corpolentă, nu prea frumoasă, el șters, mai scund decât ea, nimic deosebit, doar felul în care, din când în când, el îi atingea mâna, sau cum pășeau împreună, ținând-o de talie. La ea n-am văzut niciun gest de afecțiune, doar că îl privea atentă și discutau mai mereu încet, calm, domol. Eram convinsă că se iubeau și-i admiram, iubirea manifestată mereu mă face să zâmbesc. Până aseară… Fără să mă vadă, eram pe aleea din pădure, ascunsă de crengile verzi, au trecut pe drum, el vociferând. De data asta mergea înainte, ea îl urma, cu capul în pământ. Încerca, șoptind, să-i spună ceva, să-l convingă, el mergea însă furios înainte, tăindu-i vorba de fiecare dată. Când am ieșit din pădure, erau departe. El, înainte, ea câțiva pași în spate. Am suspinat adânc. Dar când am trecut pe lângă stația de autobuz, zâmbetul mi-a revenit: cu capul ținut de băiat în brațe, stătea o fată lungită pe bancă, c-un păr lung, minunat, roșcat. Un picior îl bălăngănea alene, avea niște teniși ponosiți, blugii largi, rupți, o bluză-n dungi, ochii incredibili de albaștri și-o mulțime de pistrui. O frumusețe de fătucă. Pe el nu l-am putut vedea, avea fața aplecată deasupra ei, încercând să o sărute ca-n Batman.
Iubirea manifestată mă face mereu să zâmbesc. Chiar dacă poate nu durează, nu-i eternă, dar atunci când o observ, eu simt că e. ❤️
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
19/05/2022
Iubire

Iubire să fie, căci dacă dragoste nu e, nimic nu e!… La islamici cum s-o fi numind? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună întrebare. Chiar nu știu. Mulțumesc, Condei!
ApreciazăApreciază