#beyourself

Oare cât de tare trebuie să te urăști tu, pe tine, ca să-ți faci așa ceva? Oare cât de tare nu-ți place imaginea ta din oglindă, ca să te supui la așa ceva? Și oare câtă suferință, amărăciune, regret, furie, tristețe și frică se ascund în inima ta?

Multă vreme n-am înțeles cum poți să-ți provoci singur durere, crestându-ți pielea cu lama, io doar văd sânge și leșin, de durere nu mai vorbesc, mă lovesc de-un colț de masă și cobor toți sfinții din cer. Dar am văzut un film, sau am citit într-o carte, nu mai știu, o explicație ce m-a făcut să văd în o cu totul altă lumină automutilarea. Suferința interioară a celor care fac asta e atât de mare, încât să se taie e un mizilic, o defulare a durerii sufletului.

De asta privesc altfel operațiile estetice. Tot o automutilare sunt și astea. Să te supui singură chinurilor unor operații, injecții, crestături, e semn clar că nu te iubești, nu te accepți așa cum ești. Că ai multă neîncredere și duci multe dureri. Pe care crezi, speri c-o să le uiți. C-o nouă pereche de țâțe, c-un botox injectat, c-un lifting facial. Acum 20 de ani, dacă-mi spunea cineva termenii ăștia, ziceam că-i SF. Din păcate nu-i.

Mă uit la moaca mea plină de pete, riduri, ba mai am și-un coș pe nas. Și-mi vine să râd. De țicnită ce-s, ce-i drept, dar și de bucurie că n-am dat în dependența asta, de bisturiu. Hop, țop, nu-mi place ceva la mine, remediez la estetician. Rezolvi atunci, pe moment, un an sau doi, d-apoi iar te trezești că nu-ți mai place altceva. Și tot așa, până ajungi să te desfigurezi.

Ba lasă să îmbătrânesc firesc și natural. Să am pete, să am riduri,

uneori și câte-un coș. Știți de ce? Nu doar pentru că mă iubesc io, pe mine, ci mai ales pentru ca atunci când o să mă privesc în oglindă, totuși, să mă recunosc.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

02/05/2022

4 gânduri despre „#beyourself

  1. E mare lucru să te recunoști când te privești în oglindă, așa cum este normal să poți observa trecerea anilor, ca să nu te crezi mai copil decât ești, fizic vorbind, căci în suflet putem păstra copilăria chiar și până la marea trecere.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Şi totuşi, dacă e să facem un clasament, cumva, pe de-o parte, cele care-şi fac să scape de riduri sau de bărbie dublă sau de pungi sub ochi sau ceva, au un motiv. Eu sunt perfect de acord cu tine, şi eu zic la fel, dar, dacă e să facem, ele măcar au ceva de argumentat. Eu pe fetele foarte tinere care arată perfect şi care îşi schimbă înfăţişarea după operaţii şi ajung să arate toate la fel, nu le înţeleg. În condiţiile în care se zice că femeile turbează dacă la o nuntă mai e o rochie ca a lor, să vrei să arăţi ca sora geamănă a altor 30 de fete… e ciudăţel. Dar… facă ce vor. Eu rămân cu mine 😀

    Apreciat de 3 persoane

    1. Așa este, Potecuță, este creepy să te uiți la o fată și lângă ea să mai fie altele cu fix aceleași trăsături. Parc-am fi în zona crepusculară. 🙄 Și-apoi de tinerețea fără bătrânețe… am văzut un tweet cu Madonna, Domne iartă și păzește, mi s-a ridicat părul pe mine de spaimă. Răduleasca, Nicole Kidman etc., lista-i lungă, femei frumoase care s-au auto-mutilat. Dar, cum zici și tu, io rămân cu mine. Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Mugur Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.