Oare cât de tare trebuie să te urăști tu, pe tine, ca să-ți faci așa ceva? Oare cât de tare nu-ți place imaginea ta din oglindă, ca să te supui la așa ceva? Și oare câtă suferință, amărăciune, regret, furie, tristețe și frică se ascund în inima ta?
Multă vreme n-am înțeles cum poți să-ți provoci singur durere, crestându-ți pielea cu lama, io doar văd sânge și leșin, de durere nu mai vorbesc, mă lovesc de-un colț de masă și cobor toți sfinții din cer. Dar am văzut un film, sau am citit într-o carte, nu mai știu, o explicație ce m-a făcut să văd în o cu totul altă lumină automutilarea. Suferința interioară a celor care fac asta e atât de mare, încât să se taie e un mizilic, o defulare a durerii sufletului.
De asta privesc altfel operațiile estetice. Tot o automutilare sunt și astea. Să te supui singură chinurilor unor operații, injecții, crestături, e semn clar că nu te iubești, nu te accepți așa cum ești. Că ai multă neîncredere și duci multe dureri. Pe care crezi, speri c-o să le uiți. C-o nouă pereche de țâțe, c-un botox injectat, c-un lifting facial. Acum 20 de ani, dacă-mi spunea cineva termenii ăștia, ziceam că-i SF. Din păcate nu-i.
Mă uit la moaca mea plină de pete, riduri, ba mai am și-un coș pe nas. Și-mi vine să râd. De țicnită ce-s, ce-i drept, dar și de bucurie că n-am dat în dependența asta, de bisturiu. Hop, țop, nu-mi place ceva la mine, remediez la estetician. Rezolvi atunci, pe moment, un an sau doi, d-apoi iar te trezești că nu-ți mai place altceva. Și tot așa, până ajungi să te desfigurezi.
Ba lasă să îmbătrânesc firesc și natural. Să am pete, să am riduri,
uneori și câte-un coș. Știți de ce? Nu doar pentru că mă iubesc io, pe mine, ci mai ales pentru ca atunci când o să mă privesc în oglindă, totuși, să mă recunosc.
Cu drag și cu iubire,
02/05/2022
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu