E frig. O să fie și mai frig, temperatura va scădea până la minus 4 grade. Nu mă mir, la cât e cerul de senin. O scamă de nor e singura care-l străbate. Îmi place forma lui, mă duce cu gândul la o pană. Pe terasă, în aerul rece, sub cerul înstelat, mă simt bine. Vreau să rezist cât mai mult. Vreau să simt cum frigul mă pișcă de obraji, cum îmi înroșește nasul. În liniștea nopții e mereu bine, e mereu calm. Clar. Miroase atât de frumos! Cineva face foc cu lemne. Nici asta nu mă miră, la cât s-a scumpit curentul, prețul s-a triplat.

Ieri, după ce-am fost la dentist, cu gura strâmbă, fără să simt dacă dau apă pe piept când beau, fără să simt că respir cu nara dreaptă și cu jumătate de față amorțită complet, am mulțumit de nenumărate ori în gând că-s citovă, că senzația asta, atât de ciudată, de incomodă, de înfricoșătoare, în câteva ore va dispărea.

Luăm de bune multe lucruri, ne dăm seama de însemnătatea lor abia când nu le mai avem. O lume întreagă fără electricitate, vă dați seama cum ar fi? Un cer fără stele? Oameni strâmbi, pociți? Amorțiți?

E bine că-s -4 grade, că-i frig. E bine că-l simt. E bine că-i cerul plin de stele. Și-i bine că, la cât a ajuns kW, o să facem economie, n-o să-l mai risipim…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

02/04/2022