Aceeași emoție. Aceeași bucurie. Aceeași fluturi în stomac. Am văzut apusul de nenumărate ori, dar tot mă emoționează. Tot mă bucură. Și aceeași emoție, bucurie, am simțit-o când, privind apusul de sus, de pe dig, doar eu și Max, simțindu-ne singuri pe pământ, am văzut îndreptându-se spre noi un om. I-am recunoscut mersul, haina, statura, Max l-a recunoscut și el. Și, chiar dacă ne-am revăzut de nenumărate ori, aceași fluturi fâlfâie bezmetici prin stomac. Același zâmbet îmi luminează fața și-mi ridează ochii, aceeași căldură îmi inundă inima. Iar când îi văd și lui ochii sclipind când mă privește, revederea e la fel ca prima întâlnire: de neuitat, chiar după mai mult de 20 de ani. Sub ultimele raze ale unui apus spectaculos, nu mai suntem singuri pe lume. Redevenim întregi.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
22/03/2022
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul