Am devenit o persoană tare ciudată, chiar și pentru mine. Nu mă interesează reducerile, nu-mi pasă că vecinii nu-s prietenoși, mă enervez foarte puțin, spre deloc, reușesc să-mi exprim nemulțumirile calm, explicit. Io, care eram toată o zdroabă și mă ambalam și mă turam, nu mă mai enervez aproape deloc. Văd mizerie pe stradă, îmi ridic ochii spre cer. Aud gălăgie, plec unde-i liniște. Ceva mă deranjează, dispar din locul ăla, pun muzică, fac curat, citesc și scriu. Iar cel mai mult și mai mult, combat stresul cu pufoșenia mea neagră. E rețetă perfectă. Am dat în mintea copiilor, recunosc, ne tăvălim pe jos, ne hârâim, inventez fel și fel de jocuri și trucuri numai pentru bucuria lui, mă urmează peste tot, e rebel, e șmecher și e miorlăit. Ne iubește pe toți iar noi îl adorăm. Cum să nu-l iubești cu o moacă ca asta? Ziceți și voi? N-ai cum.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/01/2022