Ieșim aseară cu Max la plimbare, pustiu pe drum, nici țipenie de om, în schimb mașini câte vrei, se luau la întrecere care mergea mai tare, cu turat motoare, bubuit țevi, muzica la maxim și știți voi, tot tacâmul, cu fițele de cocalar și pițipoancă la purtător. Mă enervez instant, nu mai suport zgomotele stridente, îmi vine iar să mă duc în mijloc de pădure! La întoarcere, poarta unui garaj era deschisă, o tanti stătea cu mâinile încrucișate și-l privea pe bărbatu-s-o cum se strofoca, cu pantalonii scurși și jumătate din dos expus, să „ucidă” un arbust, un fel de „palmboom”. Ăla, încăpățânat, nu ceda niciun cm, nicio frunză nu i se clintea. Și unde nu se-nervează nenea cu nervii și-l ia și-ncepe să-l trântească de pământ, gâfâind și bolborosind de nervi. Nevastă-sa ne vede, îi șoptește ceva, dar noi deja trecusem de colțul casei.
Io, către Adi:
– Hai să ne întoarcem, să-l rog pe nenea să mă lase și pe mine să-i dau câțiva pumni la pom, să-l strâng de gât, să-i smulg niște frunze! Mai defulez și io!
Deja mă și vedeam luându-mă la trântă cu pomu’.
Până acasă nu ne-am oprit din râs. Da’ măcar am scăpat de nervi.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
20/12/2021

PS. Aveți careva, ceva de spart? De distrus? Că mă ofer voluntar. 😁