Că io m-am bucurat de întoarcerea lui bărbatu-meu acasă, e adevărat. Dar cum s-a bucurat Max, n-ai cum. Depășește tot. Tumbe de bucurie, un fel de lătrat – că a fost un amestec de sunete ciudate, de la chițăit, guițat, la schelălăit –, dat din coadă, alergat ca un bezmetic, țopăit și sărit, tot ce vreți. Cum se bucură și te-mbucură un câine, depășește tot. Te uiți la el, îl vezi cum parcă-i șampanie, ce stă doar să explodeze, de bucurie, și uiți de tot. Urmează o învălmășeală de lăbuțe, o blană neagră, o mânecă, un pantalon… Dacă după doar un an e atât de legat de noi, nu știu zău cum o să fie peste câțiva ani. Dar nu regretăm niciun moment că l-am luat. Deși, musai să recunosc, mă încearcă o ușoară gelozie când văd că el e primul la pupat, iar io staaau și aștept. 
Cu drag și cu iubire,
10/12/2021
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui condeiblog Anulează răspunsul