Dacă ați văzut o moimă oprită pe-un drum în pădure, respirând adânc și-apoi izbucnind în plâns, să nu vă mirați prea tare și nici să n-o judecați prea mult. Io eram. 😁 Doamne, ce bine-i să respiri! E primul lucru pe care-l facem când venim pe lume și-i ultimul înainte să plecăm; și totuși cât de puțin ne gândim la asta, conștient! De prea puține ori mulțumim pentru fiecare respirație, gură de oxigen.
Să-ți umfli pieptul, să nu te sufoci, să nu tușești, să poți să respiri normal, e mare lucru. De care nici măcar n-avem habar…
Cerul s-a împărțit în două, parcă cineva a tras norii c-o riglă, i-a delimitat. Copacii-s tot mai desfrunziți, trotuare-s pline, pătate, canalizările sunt înfundate, dar Max e cel mai fericit. Are de unde să aleagă frunze, bucuria lui. Cred că-i place cum foșnesc, le ia în gură și fuge cu ele până obosește. Io mă întreb de unde are atâta energie. Și-mi pare bine că pot să respir în voie, fără să tușesc.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
03/11/2021