Dimineață a fost musai, cu toată graba, să mă opresc și să-l salut pe dumnealui. Cum să treci nepăsătoare pe lângă așa o frumusețe? Cum să nu-i arunci ocheade? Cum să nu-l admiri? N-ai cum. L-am măsurat de sus în jos, de jos în sus, m-am dat câțiva pași mai în spate, am plecat, iar m-am întors… Îmi venea să-l iau în brațe, să-l simt dacă-i la fel de puternic pe cât pare din afară, m-am abținut cu greu, o tanti mă urmărea pe geam cu ochi de uliu, de zici că se temea c-o să-l răpesc. Presată de timp am plecat, șovăielnic, promițându-i în gând c-o să-l mai vizitez.
Și sper și îmi doresc ca un astfel de copac odată și-odată să plantez.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
15/10/2021