Gest

Gata, mi-a fost restabilită încrederea și speranța-n oameni, nu pot să neg. Dar mi-am dat seama după reacția mea (mi s-au umplut ochii de lacrimi) cât de acrită, neîncrezătoare și plină de lehamite am devenit și eu. Eu optimista – cică incurabilă – , aproape m-am lecuit… Cât de repede te molipsești de tot ce-i în jurul tău, cum indiferența și răceala nu doar că te ating, ba chiar le iei și tu!

Scriam la începutul școlii despre puștiul ăla ce-n autobuz mai că nu m-a împins să-și facă loc, să se așeze el cât mai degrabă pe scaunele goale și cum s-a tolănit apoi, indiferent.

Eh, ieri, deși era iarăși aglomerat, când au urcat doi bătrânei dintr-o stație, nu două persoane, chiar trei s-au oferit rapid să le cedeze locurile. M-a înduioșat și m-a surprins atât de tare gestul de respect și empatie, de bunătate, dacă vreți, încât n-am știut cum să privesc mai hotărâtă geamul, să nu se vadă că mi-au dat lacrimile.

Ne înrăim, ne acrim, ne izolăm, devenim indiferenți…

Și totuși, așa cum o simplă rază de soare, ce-ți atinge fața, blând, într-o zi mohorâtă și rece de octombrie și te simți dintr-o dată încălzit, tot așa un gest simplu, de bunătate, îți încălzește inima. Îți redă speranța.

Hai, fruntea sus, nu suntem chiar de tot pierduți.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

08/10/2021

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.