Eu, băncile din lemn și perioada asta din an… Aceleași frunze spulberate de vânt, același joc de lumini și umbre. Tremur. Și nici nu e chiar atât de frig. Măcar e soare. Cu dinți, ce-i drept, dar măcar e. Interesant felul în care universul se joacă, cum te aduce în situații asemănătoare, cum prima oară nici nu-ți dai seama de ce e totul atât de familiar. Un nod în stomac, lacrimi în ochi, frică, te năpădesc întrebări. Oare ce caut eu, aici? Oare cum și dacă o să mă descurc? Și-ți amintești altă împrejurare, în care erai fix la fel. Speriată, nesigură, tristă, cu sufletul plin de îndoieli.
Hai, fată dragă, termină. Adună-te. Nu mai ești neputincioasă, ai și-o haină mai groasă, nu mai ești chiar singură, printre străini, chiar dacă acum așa se simte. Măcar acum înțelegi ce vorbesc.
Oricum, dacă ar fi s-o iau de la capăt, probabil aș face la fel…

Cu drag și cu iubire,
Aura.
04/10/2021