Pe o parte a apus soarele, în culori care te lasă fără glas, îți vine să te freci la ochi și te întrebi: „Oare văd bine?”. Apoi faci poze și-ți dai seama că da, ai văzut bine, iar în poze nici n-au ieșit chiar așa de fain. Pe partea astălaltă răsare luna plină, se vede îndepărtată, neclară printre crengi și învăluită-n nori, ca o mireasă sfioasă ce-și ascunde chipul sub voal. Faci câteva poze dar ies neclare, asta e, ți-e prea lene să mai cobori după aparat. Cu geamul deschis simți răcoarea nopții, te înfiori, căldura a dispărut rapid, se simte și umezeala și mirosul persistent de fum. Max mârâie înăbușit, te uiți de-a lungul străzii și depistezi de unde vine, cineva se apropie și vezi jarul țigării strălucind în noapte, abia apoi auzi și pașii și-o tuse grea, de fumător. Max sare-n două labe și se uită – încă mârâind – pe geam. Omul trece grăbit pe sub fereastră, nu-și dă seama că-i urmărit de 4 ochi. E zgribulit, are o mână vârâtă adânc, în buzunar, cu umerii aduși și gulerul gecii ridicat. Suspini și te întorci în cameră, strâmbi din nas când te vârî în pat, ai adus cuvertura groasă și nu-ți place, e semn că vine frigul, gata cu răsfățul sub așternut ușor, subțire, diafan. Gata cu hainele subțiri, de vară, cu sandalele ușoare, cu rochiile vaporoase și pantalonii scurți. Trecem la gecile impermeabile, rezistente, la cizme și bocanci. Asta e, măcar bine că peste zi încă e cald.
Să visați frumos!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
21/09/2021