Înserarea galopantă, scurtarea zilei și căderea asta rapidă, ca o cortină grea, a întunericului, mă fac melancolică. Nu tristă, doar melancolică. La 9 e deja întuneric. Mă întreb uneori, oare dacă aș trăi în Alaska, oare cum ar fi? Ar compensa cu ceva Aurora Boreală? Sper că da.
Am cunoscut astă-seară pe cineva care mi-a pus multe întrebări, una dintre ele a fost interesantă: „Locuiți aici cu drag?”. „Da, eu zic că da. Deși îmi este dor în permanență de țara mea, mi-am găsit locul și aici.”, i-am răspuns imediat. Nu-s doar părți bune, sunt și părți mai greu de îndurat, nu-i doar fericire, e și tristețe, nu-i doar vară, vine și iarna și tot așa. Dar când te bucuri, în orice colț de lume-ai fi, de ceea ce-i frumos, dacă într-o mare de tristețe și supărare auzi un râs vesel de copil, vezi o floare, un colț de cer și simți că ești legat de el, de colțul acela, poți spune că trăiești acolo și locuiești cu drag. Uneori nici nu ne dăm seama de asta, tânjim după altceva, visăm la alte locuri, dar uite cum o întrebare te face să realizezi că da, (și) de locul ăsta ești legat. Dacă ai pleca de-aici, la fel i-ai duce dorul, la fel ți-ar lipsi.
Vara a trecut, ziua s-a scurtat mult, brusc, înserarea vine ca un tăvălug iar noaptea își extinde granițele, furând din zi câte-un pic. Azi o secundă, mâine două și tot așa. Dar e firesc. E natural. Ăsta-i mersul, asta-i viața. Noi doar să știm să ne bucurăm de tot ce ne oferă fiecare loc, fiecare anotimp. Și să trăim cu drag.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
16/09/2021