Studenție

Vă prezint un fost student, de azi, și-o viitoare studentă, de mâine. 😁 Poate că normal ar fi fost invers, să termine școala mama, să înceapă feciorul, dar la noi e taman pe dos.
Azi am stat cu emoție multă, Vlad și-a prezentat dizertația master în fața comisiei, la Universitatea din Gent și, chiar dacă încă nu știm rezultatul, eu i-am spus că pentru mine e cel mai cel, e un învingător. Am plâns când mi-a trimis mesajul c-a ieșit din sală, c-a fost greu dar că e încrezător în rezultat. Doamne ajută, 🙏 oricum a ajuns departe, sunt nu numai mândră, ci și foarte fericită c-a făcut asta, deși nu i-a fost deloc ușor.
Iar eu de mâine încep școala – iar! –, va fi și asta o mare provocare, sper s-o duc la bun sfârșit. La vârsta mea „fragedă”, să începi să înveți ceva, orice, nu-i chiar floare la ureche, dar vreau să fac altceva, să mă mai scot din zona de confort.

Va fi o mare provocare și pentru Max, musai să se învețe și fără mine, am devenit prea dependenți. 😁 Știți cum e prima zi de serviciu, după maternitate? No, cam așa mă simt și eu, un amalgam de sentimente, vinovăție, tristețe, regret, frică, toate-s acolo, învălmășite. N-avem însă ce face, are deja un an.

E început de septembrie, am parte de multe începuturi, schimbări, provocări. Dar asta-i de obicei pentru mine, septembrie, 🍁🍂🍁 nu știu cum și de ce simt mereu nevoia să-mi întorc lumea cu susu-n jos. 😜

La voi, cum e?

Cu drag și cu iubire,

Aura

01/09/2021

14 gânduri despre „Studenție

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.