Nu mi-au plăcut niciodată sfârșiturile de vară, mereu le-am detestat. Aș fi vrut ca vara să țină o veșnicie, soarele, căldura, vremea bună să fie mereu. Dar n-am calculat bine când am plecat din România, trebuia să emigrez în Canare, unde-ar fi fost ideal, dar na, am ajuns unde-am ajuns. S-a răcit dintr-odată, dacă la amiază mi-am dat geaca jos și mi-era cald doar în tricou, acum, seara, am regretat că nu mi-am luat altă geacă, mai călduroasă, sau măcar un șal. Schimbările astea repetate, dese, bruște de temperatură mă amețesc și mă zăpăcesc îngrozitor. E iar mare zăpăceală. E iar trafic intens. E iar gălăgie. Începe școala, se termină vara, concediile, toată lumea-i pe repede înainte, toți se grăbesc. Norii gonesc și ei ca nebunii pe cer, păsările se rotesc fără rost, dansând fantomatic în zare, soarele-i scump la vedere iar frunzele cad. Dorința să ajung în august la mare nu s-a-mplinit, a fost tot frig și ploaie. Nu-mi mai fac planuri, nu mai socotesc și nu mai doresc nimic. Las doar să se întâmple ce-i de întâmplat. Simt o fatalitate copleșitoare, un nonsens, o inutilitate și-un mare suspin ce mă gâtuie permanent. Știu, e astenia de toamnă, e Mercur retrograd, e Luna-n descreștere, e naiba să-l pieptene, că mereu e ceva. Măcar soarele apune spectaculos, cam devreme, ce-i drept, dar îl iert, pentru culori. Mă simt „alien”, străină, pustie. Mă simt de parcă aș pleca într-o lungă călătorie și-mi vine să-mi iau rămas bun de la toate, inclusiv de la voi. Dar asta-i doar pentru că detest sfârșitul de vară. O să-mi revin.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
30/08/2021