Emoții la pachet, emoții la pătrat, emoții la casetă, emoții… De când ne-am reîntâlnit, după atâta amar de ani, am parte de-o grămadă de emoții, ies la suprafață lucruri uitate, amintiri prăfuite, senzații înăbușite. Și e firesc, când un om a făcut parte din viața ta o bună bucată de vreme, ați împărțit multe, ați trăit multe, ați adunat nenumărate amintiri. Am râs cu lacrimi la câteva din liceu, am suspinat la cele următoare, am lăcrimat la altele iar azi am plâns de-a binelea. Am revăzut casetele video vechi, de la aniversările băieților, în care apare bineînțeles și prietena mea, dar mai apare și bunicul meu, Gheorghe, și o mătușă, Ana, care nu mai sunt, apare mama care era pe-atunci mai tânără decât sunt io acum, c-un an. De băieți ce să mai zic? Delicioși erau, atât de mici și-atât de sfătoși! Sergiu își împreuna mânuțele și zicea solemn „Teatăl nostru”, iar Vlad, cu vocea lui pițigăiată, cu cearcăne adânci și nasul transpirat, spunea o poezie, „Furnica”. Nepoata mea, Andra, învăța să numere cu creioane colorate, iar după ce ajungea la zece, bătea din palme și tropăia de bucurie.

Apar și eu, atât de tânără, de slabă, „numa’ înșirată”, cum zicea maică-mea.

Mi-a făcut mult bine reîntâlnirea noastră, am avut (și încă mai avem!) multe de depănat. O săptămână a trecut în zbor, mai ieri am fost după prietena mea la aeroport și uite că mâine pleacă. Dar cu siguranță știu că mi-a fost dor. Dor de ea, de poveștile noastre, dor de mine, cum eram pe-atunci și am uitat. Și cu certitudine îmi va mai fi. Dor. Dor de emoțiile pătrate, de emoțiile la pachet, dor de prietenie adevărată.

Sper doar să nu mai treacă prea mult timp între dorurile și emoțiile astea, să mai scurtăm timpul dintre revederi.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

26/08/2021