Căutăm fără oprire, dorim mereu mai mult, tânjim dureros de tare după altceva, privim spre zări, în depărtare după fantasme, iar ceea ce căutam de fapt era acolo, chiar lângă noi.

Ceea ce ne doream cu disperare, nici nu era bun pentru noi. După ceea ce tânjeam, nu ni se potrivea. Pierdem timp, îl risipim, alergând după fantasme, când avem deja chiar lângă noi un vis îndeplinit. Doar că suntem prea preocupați de urmărirea fantasmei ca să-l vedem. Iar visul ăla, mic, plăpând, tremurător, timid și temător, atât doar aștepta: să fie băgat în seamă. Să fie validat. Să fie iubit.

Ăsta-i baiul cu visurile îndeplinite, le uităm prea repede într-un colț prăfuit, le abandonăm. Le banalizăm, fiind siguri că odată îndeplinite, ele așteaptă cuminți, într-un colț, răbdătoare. Eh, uite că nu așteaptă nici ele întotdeauna la nesfârșit, sătule de ignorat și de colțul ăla prăfuit, de nebăgarea-n seamă, dispar în neant. Dispar de unde au venit…

Înainte de-a mai vâna fantasme, poate ar fi bine să ne bucurăm de visul care deja s-a-mplinit, ce-i lângă noi, sub nasul nostru. Doar că nu-l vedem…

Cu drag și cu iubire,

Aura.