Simți și vezi cum lumea se prăbușește în jurul tău. Cutremure, incendii, călduri năucitoare, țări care se-ntorc cu o mie de ani în urmă, disperare, oameni care cad de pe avion, crime, gelozii, cruzimi, mizerie, o mare plină de oameni, o supă, privită de sus, învălmășeală, scuipători de semințe, barbari care-și lasă gunoiul pe nisip etc. Spurcată specie suntem! Ai impresia că toate filmele apocaliptice pe care le-ai urmărit vreodată, rulează în realitate. E buimăcitor. Amețitor. Parcă ai fi într-un carusel care se-nvârte tot mai tare, și mai tare, a luat-o razna complet. Ziceam de multe ori cu Adi că ne-am născut într-un loc greșit. În seara asta ne-am retras cuvintele, o, nu, ne-am născut unde trebuia, putea fi și mai rău, să fim în Afganistan. Mă gândesc cu groază la ce-i acum acolo, pentru femei. Toate filmele pe care le-am văzut despre subiectul ăsta, îmi trec prin cap, imagini ca atunci când privim diapozitive. Click… Doamne, îndură-te de ele, îndură-te de noi, de toți. Am fi naivi să credem că tot ce se petrece acolo nu ne va afecta. Ca să nu-mi ia mintea razna, să nu amețesc de tot și să nu cad de pe caruselul ăsta nebun, musai să-mi pun o centură de siguranță, să mă prind, să mă agăț de ceva. Iar ceva-ul ăsta-i apusul meu. Pot să mă plimb, pot să mă duc din septembrie iar la școală, sunt liberă să fac ce vreau. Pot să iubesc, pot să fiu iubită, pot spune și scrie ce vreau eu. Pot umbla descoperită. Mă pot ruga Dumnezeului meu. Pot admira apusul meu…Doamne, îndură-te de noi!

Aura B. Lupu
17/08/2021