Tot batem apa-n piuă cu schimbările climatice, cu planeta care suferă, cu militatul pentru environment, dar io, personal, am constatat un regres vizibil, o degradare, nu o îmbunătățire a situației chiar și-aici, în environmentul meu, mediul meu înconjurător. Și-aici pot spune că s-au făcut eforturi destule, constante pentru protejarea și restabilirea lui, dar uite că tot nu-i suficient. Deși aici vezi destule Tesla pe stradă, panouri solare pe case, generatoare de curent eolian, case ce refolosesc apa de ploaie, piste speciale pentru bicicliști și încurajarea financiară să le folosești (dacă mergi la muncă cu bicicleta ești recompensat), becuri eco la un preț accesibil, sortarea deșeurilor, formarea unor rezervații naturale etc., tot omul e cel care strică totul cu nepăsarea, indolența sa. Am ajuns să nu mai spun unde anume-s locurile pe unde mă plimb, uite cum, după doar un an, le găsesc populate, muult prea populate și murdare, cu urmele lăsate de vizitatori. Pescari, care stau pe malul bălții cu corturi, când pleacă își lasă gunoiul peste tot, chiștoacele băgate în pământ, dozele de bere aruncate-n bălării, unii mai fac un efort și-l strâng în pungi care, din cauza dimensiunilor, nu încap în coșurile puține care-s pe lângă baltă, amplasate în caz că în timpul plimbării vrei să arunci un șervețel, nu gunoiul strâns pe trei zile.

Ne miram cu Adi cât de evoluați sunt belgienii pe lângă noi, atunci când ne-am mutat aici în 2007 și-am găsit în parcuri locuri speciale pentru câini, cu coșuri de gunoi care se închideau ermetic și-aveau săculeți dedesubt. Uite că în 2021 au dispărut și locurile speciale și coșurile și tot, aseară, venind de la plimbare, sub mașina din fața casei am găsit un săculeț cu rahatul câinelui aruncat sub ea, a găsit stăpânul patrupedului locul special, nu-i așa? La ce l-a mai strâns? ne-am întrebat. Este o problemă, într-adevăr, au dispărut coșurile de gunoi, sunt foarte puține iar de golit se golesc din an în Paști, dar nici oamenii nu au grijă defel. Mașina vecinei mele scumpe și dragi a stat în fața casei luni de zile, s-a adunat gunoiul berechet sub ea, nici nu l-am putut mătura, când ploua nici apa nu putea curge pe lângă roțile ei, așa că în luni de zile s-a tooot strâns mizerie, săptămâna trecută i-a venit garajistul să-i încarce bateria care, nepornită de atâta timp, leșinase. I-a mutat mașina în fața casei ei, dar credeți că a strâns mizeria? Da’ de unde! Tot acolo e!

Trotuarele toate-s pătate, în piața din intersecția ce-i la doi pași de unde stau și unde pe fiecare colț e câte-o cafenea, nimeni nu-i obligă pe proprietari să-și spele trotuarele ocupate de scaune și de mese, unde cheflii fac ce știu ei mai bine: petrec. Și cum o petrecere reușită nu-i fără câteva flegme, vărsături, ambalaje aruncate pe jos și pahare răsturnate, rezultatul se vede.

Am io o simpatie deosebită pentru ăștia care-și lasă, ca melcii, excrețiile peste tot, bicicliștii-sportivi au obiceiul ăsta foarte frumos, cursiștii, cum le zic aici, care trec vâjâind pe lângă tine, întorc capul și fleoșc, scuipă pe jos. 🙄😫 Nu mai zic de cărările făcute harcea-parcea de roțile lor, că văd că nu mai le plac pistele lor speciale, caută și eu natura, frumosul, peisajele faine. Ca să le strice. 🙄😣

De stăpânii de câini care nu strâng rahatul nu mai zic nimic, am tot zis, acum văd că apar iar câinii fără lesă, cu potențial agresiv, câini de talie mare lăsați liberi, sau alții ținuți într-adevăr în lesă dar care tot nu-mi inspiră încredere, când câinele are 70 de kile și tu ești ca așchia de slăbănog, ce garanție am că nu ară cu tine pe jos, mai ales când îți văd fața înroșită de efortul depus ca să-l stăpânești cât de cât, brațul ți-e plin de urme iar câinele, care-i tot numai mușchi, încordat ca un arc și cu părul zburlit, nici nu te bagă în seamă și nu te ascultă defel? Ăla ne papă pe toți trei, și pe mine, și pe Max și pe tine, stăpânul lui!

Iar peste tot pe spațiul verde, care cică ar trebui să fie parc, sunt mașini parcate, altele abandonate de luni de zile, rable ruginite care stau acolo, bine-mersi, fără să-i întrebe nimeni cum și de ce.

Din păcate constat că și aici, unde credeam io că suntem evoluați, am regresat. Planeta, clima, totul e în schimbare, doar noi nu vrem defel să ne schimbăm, parcă pandemia asta a scos ce-i mai rău din noi, în loc să ne unească, ne-a dezbinat, ne-a făcut și mai delăsători, mai miserupiști.

Și nu știu de ce am impresia că va fi și mai rău… Sper din suflet să mă înșel. Sper…

Cu tristețe de data asta, dar tot cu drag și cu iubire,

Aura.

07/08/2021

Hamme, anul de grație 2021: