Sunt oameni cu care n-ai mai vorbit de ani de zile, dar pe care-i ai în gând, sunt parte din cerul tău, e un citat, nu știu al cui, dar care tare bine mi s-a potrivit azi: „Prietenii adevărați sunt ca stelele, nu îi vezi mereu dar știi că sunt acolo.”
Am vorbit azi muuult la telefon (mult pentru mine înseamnă de la o juma’ de oră-n sus, Adi râde mereu și se tot miră, cum și ce poți vorbi atâta la telefon, că el, după cum declară, în 5 minute, cu tot cu salutat, a încheiat convorbirea 🤪). Am vorbit cu câteva prietene, așa s-a potrivit azi, cu care n-am mai povestit demult. Și ce-i foarte fain e că, chiar și după atâta vreme, discuțiile și poveștile noastre s-au înnodat, au continuat de parcă ne-am fi despărțit aseară. Nu știu cum, dar te simți confortabil, te simți bine, senzația de apropiere, chiar dacă-s mii de km între voi e pregnantă, a ca și când doar auzindu-i vocea, parcă vezi persoana aievea, lângă tine. O recunoști…
Sunt oameni cărora nu trebuie să le ceri scuze, nici ei nu simt nevoia s-o facă, e o înțelegere reciprocă, da, nu am vorbit demult dar e ok, știu că-s pe cerul tău. E minunată senzația, e minunat să ai astfel de oameni în cercul tău, în Calea ta Lactee… Nu-s mulți, ce-i drept. Dar de prieteniile care-s măsurate mai mult în cadouri decât în gândul bun, care pun preț pe ce și cât primește fiecare (sau a dat), mai bine mă lipsesc. Recunosc că mă simt inconfortabil când primesc un cadou foarte scump, dar mă simt în largul meu când cineva mă caută doar pentru a sta de vorba cu mine, să vadă ce mai fac. Mă simt bine să știu că-s și eu o mică stea, pe cerul cuiva, că indiferent după câtă vreme reluăm legătura, ea continuă firesc, normal. Că la orice oră din zi sau noapte, în caz de nevoie, am și eu, dar și ea, la cine apela.

Stelele de pe cerul meu nu-s multe, nu-i Calea Lactee, dar cu siguranță strălucesc.

Mulțumesc, steluțele mele, vă știți voi.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

03/08/2021