E ultima zi din iulie. Îmi pare rău că luna mea favorită e la final, parc-a fost un vis toată luna asta, cu vizita în România, revederea cu familia, a locurilor dragi, cu schimbarea prefixului și alte aniversări 🎂, dar îmi pare bine că mai este și august, tot lună de vară, tot evenimente faine (nu uitați ploaia de stele 💥🌠), tot atmosferă relaxată în care sper s-ajungem și până la mare, că nu mai pot de dor.

Chiar dacă am început ziua cu un soare promițător, când am ieșit cu Max la plimbare am trecut de la zgribulit la dat geaca jos, la o tură de ploaie și iar vânt și nori și înnorat a rămas și-acum. Nici gradele nu-s multe, vreo 17, seamănă mai mult c-o zi de toamnă, nu de vară, iar alternanțele astea de temperatură mă zăpăcesc complet, nu știu ce și cum să mai îmbrac. La un moment dat regretam că nu mi-am pus un șal la gât, dar am zis că hai, e totuși (încă) iulie, n-o fi chiar așa de frig, apoi mi-a părut rău că n-am luat o geacă mai subțire, sau haina de ploaie… 🙄 Important e că azi mă simt mai bine, în sfârșit nasul nu-mi mai curge și nici nu mai tușesc la fel de tare, ieri aveam un nas ca a lui Rudolf, renul lui Moș Crăciun, de strănutat ce să mai zic, se cutremura casa, nu alta. 😜 Nu pot să nu mă gândesc la cât de recunoscătoare sunt că-i doar o răceală și nu-i altceva și că, deși io n-am scris nimic despre asta, am făcut ce trebuia, ce am simțit io că-i mai bine pentru mine și familia mea. N-am intrat în discuții și polemici pe tema asta, nici nu o s-o fac, pentru că vreau să mă detașez de toată povestea care ne-a dezbinat, ne-a separat în tabere în loc să ne unească, așa cum ar trebui de fapt să se întâmple la necazuri și supărări. Și, chiar dacă nu mă îmbolnăveam, la fel de rar intram pe net, poate că ați observat, poate că nu, dar am redus mult timpul alocat, e o dependență pe care o recunosc și mi-o asum, dar și pentru că vreau să stau departe de discuțiile interminabile despre același și-același subiect. Chiar dacă tu nu pomenești niciun cuvânt despre el, cineva tot îl aduce în discuție, tot iese la suprafață, oricât îl eviți. Am fost certată că nu-mi exprim opinia, că nu mă declar de partea cuiva. Nici n-o s-o fac. Chiar dacă asta mi-ar aduce cică un rating serios, uite că nici de rating nu îmi pasă, îmi pasă de pacea și de liniștea mea.

Și ce mai știu io foarte sigur, e că nu-mi place defel, dar defel să sufăr și să mă doară, să nu mă simt bine și să bolesc și nu cred că există pe lumea asta om sănătos la cap care să spună altceva, doar dacă-i vreun sado-masochist.

Știu și că m-am săturat de starea asta, de râcă și de scandal, de aruncat cu păreri în stânga și-n dreapta, de judecăți. Știu că înainte de orice, ar fi bine să ne gândim de două ori. Și tot de două ori să măsurăm și-apoi să tăiem. Să ne punem în pielea celuilalt și-abia apoi să-l judecăm, dacă o să mai putem. Când ești în pielea celuilalt, e ceva mai greu să arunci cu pietre, nu?

Sunt conștientă de dependența mea de net, de liniște și pace, de cafea, de dragoste, de soare și de natură, dar mi le asum, trăiesc cu ele, mă împac cu ele și le integrez. Să mă lupt cu ele? De ce? Lupta, indiferent cu cine și de care, nu aduce nimic bun.

După o luptă rămân nu doar învingătorii, ci și învinșii și victimele colaterale.

Și asta ar fi bine să nu uităm…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

31/07/2021