Și uite că n-am mai plecat azi. Dar pentru că sunt convinsă că totul se întâmplă cu un motiv, m-am resemnat și nu m-am agitat (prea tare). Când planurile ți se dau peste cap nu-i plăcut și nu-i tare fain, mai ales că motivul pentru care plecarea noastră s-a amânat a fost starea de sănătate a lui Max. Însă faptul că acum e mai bine, e tot ce contează. Om ajunge noi și-n Belgia, când va fi de-ajuns. Iar adevăratul motiv pentru care am fost încetiniți, se va dezvălui și el, la momentul potrivit.

Întâmplarea noastră îmi amintește de-o altă întâmplare, pe care ne-a povestit-o cineva. Soția lui era însărcinată, mai avea până la termen câteva săptămâni și-au avut de făcut un drum relativ scurt, cu mașina, dar n-au mai ajuns la destinație ci direct la spital. Pe drum au avut un accident ușor, iar din cauza spaimei și șocului, soției i s-a declanșat travaliul, așa că au fost nevoiți să schimbe direcția, rapid. Pe drum, soția-i reproșa că n-a fost atent, că mai bine nu mergeau nicăieri, că mai bine stăteau acasă etc. El asculta și se bodogănea și el, în gând, că uite ce-au pățit, că acum, din cauza lui, naște soția mai repede, că necazul ăsta-l puteau evita etc. Ajung la spital, soția direct în sala de nașteri, el agitat pe coridor, în sus și-n jos, se ruga: „Doamne, dă să fie bine!”. Când iese medicul din sală îl felicită, îl bate pe spate și-i spune: „Domnule, ați avut un mare noroc, cineva acolo, sus, vă iubește, dacă băiatul nu vi se năștea astăzi, murea în burta mamei.”

„Și uite cum un presupus necaz este de fapt o binecuvântare.” a completat prietenul nostru, care este și preot, cuvinte care mi-au rămas întipărite în minte. De atunci, de fiecare dată când se întâmplă ceva neprevăzut, îi mulțumesc lui Dumnezeu mai întâi, pentru că doar el știe de la ce necaz ne-a scăpat, de fapt.

Și, tot cu ajutorul lui, dacă îngăduie, o să ajungem și-n Belgia, la timpul potrivit.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

22/07/2021