Sunt supărată. Și că se termină concediul, și că bărbații ăștia uneori zici că-s loviți cu leuca-n cap! Dacă nu le spui mură-n gură ce și cum, nici prin cap nu le trece ce-ar fi de făcut. E enervant să nu te poți bizui* pe ei. Să le amintești mereu ce-i de rezolvat, dar să le intre pe-o ureche și să le iasă pe cealaltă, instant. Mâine va fi o zi extrem de aglomerată, pentru că azi, în loc să rezolvăm lucruri necesare, le-am lălăit. Și asta-i de fiecare dată când plecăm. În Belgia, înainte de plecare, după ce-am împachetat tot, un singur lucru a rămas de pus în borsetă, pe care să-l pună domnul soț, după ce se bărbierea. Ce credeți c-a rămas acasă, în baie, lângă chiuvetă? Aparatul lui de ras.

Sau zici și zici, și repeți ca o moară stricată, avem aia, și aia, și aia de făcut. Credeți că aud bărbații? Da’ de unde! De la primele cuvinte cred că ei deja aud un foșnet, valuri, pescăruși…

Iar supărarea mea cea mai mare e că încă nu m-am plimbat mai defel prin Dej. Mai defel. Mintenaș plecăm, iar io nici măcar o tură de centru n-am dat, n-am stat pe terasă la Lemnul Verde (cunoscătorii știu că-i un loc etalon), n-am intrat în parcul mic, noroc că-n primele zi am fost în parcul mare și în Bungăr, dar n-am urcat pe Dealul Florilor, sus, la cimitir, de unde se vede fain apusul și panorama Dejului. Am așa, un sentiment ciudat, am fost acasă și n-am fost, ca un rac veritabil sunt legată de anumite locuri și de lucruri pe care, dacă nu le văd și nu le fac, vizita nu-i completă, nu-s împlinită și împăcată.

Cum însă sunt și-o optimistă incurabilă, mă consolez cu ce-am văzut și ce-am făcut. Ne-am revăzut familiile, ceea ce-i cel mai important.

Dar totuși, bărbații ăștia uneori zici că-s loviți cu leuca-n cap!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

20 iulie 2021

*bizui – baza

PS Am primit niște gladiole superbe – mulțumesc vecinelor mele atât de drăguțe și de atente, vă pup cu drag! – ce mi-au mai îndulcit supărarea, ca noroc!