Să te ferească sfântu’ să pui vreo întrebare în vreunul din grupurile astea de pe Facebook, că ești mâncat, cu ficat-ficat (era o reclamă amuzantă) și fulgi cu tot! N-ai ce spera sau crede că o să chiar primești și-un răspuns ajutător, n-apucă oamenii cumsecade să-ți scrie, că deja ești luat în bășcălie de ăștia care cred că asta fac și asta așteaptă, să fie „dăștăpți”. Cineva întreba care rută ar fi mai bună din Belgia spre România, mulți dintre cei care au purces la drum zilele trecute s-au plâns de multele ore pierdute pe drum, în trafic, și no, voia omul să știe alternative care să-i fie de ajutor. Să te ții nene, la ce comentarii pline de bunăvoință, bunătate și empatie au curs: „Dar de avion n-ai auzit? Prin Siria-i drumul cel mai scurt. Da’ ce, n-ai GPS?” etc. Altcineva care pleca cu avionul, uitase să includă un bagaj și întreba care ar fi costurile, dacă se prezintă cu el la aeroport. No, stai să vezi și-aici bunătate ruptă din rai: „Ți-ai uitat valiza cu ciocolata de la Action, pentru neamuri? Te costă mai mult decât biletul, dă-i pace!”.
Pe mine încă mă uimesc comentariile astea, recunosc. Încă mă întreb de unde atâta răutate, Doamne? De unde atâta lipsă de bunăvoință și de empatie? Plec cu inima îndoită, și asta trebuie să recunosc. Cred că-i primul an în care chiar dacă nu mai pot de dor, totuși mă-ndoiesc. De obicei eram plină de entuziasm și nerăbdare, eram ca o oală sub presiune, de bucurie și extaz că mă întorc în țară. Simplul gând, simpla rostire a acestor cuvinte, „Mă întorc în țară!”, mă umplea de fericire și-mi aducea lacrimile-n ochi, tropăiam pe loc de nerăbdare și de bucurie că plecăm. Acum sunt multe necunoscute, multe neliniști, multe întrebări, gustul care mă încearcă-i dulce-amar. Da, am auzit de avion, am și zburat de fiecare dată când a fost posibil, dar uite că anul ăsta nu-i, am un câine pe care nu-l pot lăsa aici, musai să-l iau cu mine, iar explicații de ce fac asta, nu mai am chef să dau nimănui. Obosești să tooot explici unor pereți goi și reci. Obosești să te explici mereu, când tu ești plin de fericire că te duci acasă, chiar și cu mașina, nu cu avionul, sau că ai cumpărat, chiar și de la Action, ciocolată pentru cei dragi, sau câteva jucării pentru nepoți, sau cafea pentru mama de la Lidl… Asta-i fix treaba ta și-a nimănui altcuiva. Dar să fii judecat pentru toate asta, e dureros.
Ferească sfântu’ să pui vreo întrebare în vreunul din grupurile alea pline de „dăștăpți” și de bogați, care zboară doar la clasa I, cumpără doar diamante pentru cei dragi și ciocolată cu foiță de aur. Domne feri!
Pe voi ăștia, amărășteni ca mine, care plecați în țară pentru că nu mai puteți de dor, nu ca să vă etalați averile și bunăstarea, nu ca să impresionați pe cineva, ci ca să vă revedeți familia, no, pe voi ăștia, v-am țucat!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
08/07/2021
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu