7… 6… 5…

aurablupu20 comentarii

Am început numărătoarea inversă. E greu să descriu ce zbucium, nerăbdare, chiar și frică, de ce să nu recunosc, e în sufletul meu. N-am fost anul trecut în România, prima oară în 18 ani când am „sărit” vacanță de vară de acasă și nu a fost ușor. Am făcut însă o alegere și nu mă plâng, nici n-o regret. Regret doar timpul trecut fără să-mi văd familia, fără îmbrățișările lor, regret alea atât de scurte două săptămâni din țară, care erau ca două guri bune de oxigen. Regret toate schimbările pe care le-am văzut pe cameră la cei dragi, ridurile apărute, îmbătrânirea bruscă sau faptul că uite, o nepoată a împlinit un an și eu n-o cunosc. Celelalte doua nepoate – minunile mele trei și patru, cum îmi place să le zic – la fel, s-au schimbat, una a devenit majoră, cealaltă e atât de responsabilă, de matură, studiază și lucrează, în același timp. Nu mai recunosc în ele fetele fără griji pe care le-am lăsat când ne-am îmbrățișat ultima oară… Și e un pic cam trist. Zicem c-a trecut doar un an, dar sunt detalii care ne fac ne dăm seama c-a fost mult, mult mai mult. De-abia aștept să ajung acasă, să respir aerul ăla românesc, să văd praful de pe uliță și pe tantile de pe șanț, dac-or mai fi. De-abia aștept s-o aud pe Carla, cățelușa noastră, cum latră răgușit, să văd curtea plină de trandafiri, să-i văd pe mama și pe tata cum mă așteaptă emoționați în prag, să simt mirosul de plăcinte de la poartă, să-l aud pe socru’ cum își drege glasul, de emoție și zâmbește larg. Să aud vorbindu-se românește pe stradă, la radio, în parc. Să mănânc parizer cu muștar și covrigi cu vișine. Să simt iar că aparțin și io de-un loc, că bunii mei sunt și ei acolo, îngropați în acel pământ, să mă duc în grădină și s-o văd pe buna cu-n purcel în brațe, desculță, cu năframa legată strâmb, cu zadia pătată și pe moșu’ trecând cutea lin, cu mișcări încete, peste coasă, și-apoi
cosind. Să inspir adânc mirosul ierbii proaspăt tăiată și să zâmbesc. Să zic: „Ăsta-i mirosul ierbii de acasă. SUNT acasă.”

De-abia aștept!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
04/07/2021

20 de gânduri despre „7… 6… 5…”

  1. Tocmai adineauri îți scriam un comentariu că mi-e dor de acasă. La un articol de-al tău din urmă. Și acum… Chiar putem spune Aura, că nimic nu e întâmplător. Gândurile mele sugrumate acolo în două vorbe, care nu aveau parcă nimic în comun cu articolul tău despre luna iulie, își găsesc răspuns și spațiu aici. Mă las vrăjit de tabloul descris de tine. Sunt și eu desculț prin iarba de acasă. Nu cred că mai plec anul acesta, sunt prea multe necunoscute. Mă voi adăpa la bucuriile tale pe care atât de bine știi să le împărtășești, încât simt de parcă ar fi și ale mele. Am toate motivele așadar, să îți doresc cât mai multă fericire!

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde

  6. Am citit cu ceva emoție cuvintele de mai sus. Frumos spus! Mai avem puțin și plecam și noi acasă și ma gândeam cu ce bucurie ne așteaptă părinții. Râdeam când am citit parizer..😀. Face partea din meniul cu care suntem așteptați. Brânză, roșii, crenvurști și parizer. Mamă ce gust au..😃. Vacanță plăcută!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.