Sun dog

Ies din casă grăbită, agitată, un pic iritată, dacă n-ar fi Max, n-aș mai ieși. Nu prea am chef. Ajungem în primul loc de pe stradă ce-ar trebui să fie verde dar e doar dezolant. După cosit, terenul afișează o goliciune murdară, plină de resturi, gunoaie, buruienile tăiate mult prea târziu au rămas și ele acolo, murdare, galbene, uscate, acoperind și sufocând pământul. Oare chiar nu-și dau seama că lăsând iarba aia cosită dar nestrânsă și gunoaiele împrăștiate mai mult rău fac? Of, primăria din Hamme… Trecem de Mirabrug, podul care-ar trebui și el să fie alb, dar acum e scorojit și murdar și-ajungem în sfârșit pe dig, apoi în câmp. Savurez liniștea. Ascult păsările. Îi las lesă lungă la Max, să adulmece în voie. Trag aer adânc în piept, rețin aerul în plămâni și-apoi îl expir, prelung. Pata foarte verde a terenului de fotbal mă atrage, ca un magnet. Simt moliciunea gazonului perfect tuns sub tălpi. Sunt una cu el. Prin tălpi se scurg toate grijile, toate gândurile, tot stresul de peste zi. Încep să mă rog. Sau meditez, tot una-mi e. Pentru mine au aceeași vibrație, același efect. Simt cum sufletul mi se umple cu recunoștință și cu iubire. Ridic privirea spre cer. În felul lui, îmi răspunde și-mi mulțumește și el. Îmi dau lacrimile. Clipesc des. Respir iar, adânc. Sau suspin? „Sun dog” e acolo, păzindu-l atent. Max așteaptă răbdător să fac poze. Ne întoarcem încet spre casă, pășim rar, obosiți. A mai trecut a zi din vară. N-o regret. Am trăit-o deplin. Plus că fiecare zi care trece, m-apropie de rădăcini.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
28/06/2021

2 gânduri despre „Sun dog

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.