Să vezi că oamenii vor să te cunoască, să-ți aducă flori în semn de mulțumire pentru ceea ce scrii, pentru cuvintele, poveștile, trăirile tale, în care și ei se regăsesc, e, pentru mine, o mare bucurie, satisfacție, asta-i răsplata muncii mele, ăsta-i semnul că-s pe drumul cel bun. E o poveste faină cu drumu’ ăsta bun, când îl pomenim cu Adi râdem, hai să vă povestesc și vouă, ca să știți de ce.

Prin 2003-2004 a început nebunia aia cu adusul mașinilor din Belgia și s-a băgat și Adi, nu c-ar fi el mare afacerist, dar venind aici după mașină, mă recupera și pe mine și-aveam, pe perioada cât stăteam acasă, cu ce umbla în stânga-n dreapta. Și-apoi o vindea. N-a ieșit în câștig niciodată, dar no, decât să vin cu Atlassib-ul și să fac trei zile pe drum, măcar veneam și împreună și repede. Pe-atunci n-aveam GPS, băieții care făceau asta regulat știau bine traseul, îl aveam și noi scris într-un caiet, de obicei erau vreo 4-5 mașini încolonate iar începătorii erau la mijloc. Dar no, în trafic nu ești niciodată sigur, se mai băga altă mașină între noi și te mai pierdeai, plus că băieții nu stăteau pe drum mult, plecam seara iar a doua zi eram în România, nu era cu pauze, dormit, mâncat, doar strictul necesar, la baie, alimentat pe unde știau ei dinainte că-i prețul bun (Oed, de obicei, unde și cafeaua era tare bună) și „dă-i pedală”, cum ziceau. Să prindă șoseaua din Germania noaptea, că-i mai liber, să treacă de Viena la nu știu ce oră că nu era trafic, să ajungă la vamă, la controlul nu știu care și-apoi în piață, să le vândă repede și să ia altă comandă. La un drum din ăsta a venit și-un nene, prima oară, nici telefon mobil nu cred că a avut, iar la un moment dat s-a pierdut. Când se întâmpla asta, se așteptau în câte-o parcare stabilită dinainte (tot așa cum stabileau și opririle), l-am așteptat cât l-am așteptat, când n-a mai apărut, am plecat. Și la o zi după ce-am ajuns noi toți ceilalți acasă, sună nenea, de la un telefon public, din Viena, să dea de știre că-i pe drumul cel bun, acum. Că se rătăcise, dar acum era pe drumul bun. În Viena. Iar noi toți eram ajunși în România deja de-o zi. Străbătuse bietul toată Germania, probabil.

No, cam așa și io. Străbat, străbat, da’ măcar îs pă drumu’ bun. 😁

Cu drag și cu iubire,

Aura.

19/06/2021

PS. Lili, mulțumesc că ai venit personal după carte și pentru buchetul de flori, e superb și are un miros îmbătător!

https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/