Într-un colț de cer apune soarele, schimbând culorile norilor rapid. Deasupra se joacă, se rotesc, se avântă până în înaltul lui și-apoi trec razant, când și când, rândunicile. De parcă m-ar testa, m-ar ademeni, m-ar verifica, încă-s aici? Ciorile se sfădesc în copacii dimprejur, care încep să freamăte, neliniștiți, înfiorați de câte-o pală de vânt. Lemnul înfierbântat de cele 28 de grade, stropit de câteva picături mari și grele, căzute din furtuna ce ne-a trimis acasă și m-a făcut să adun repede rufele întinse afară, acum miroase a biserică. A Nicula. Turla bisericii din sat o am în zare, o deslușesc printre frunze și crengi. După ce soarele apune, apare limpezimea aia, de cristal, momentul meu favorit al zilei, când totul parcă se clarifică, se vede în detaliu, HD. Încă e cald, 22 de grade, la ora 22:22, într-o zi de 2. Miercuri. Am impresia că cineva mă studiază și-apoi aud un chicotit și râsete. Fetele din vecini au deschis și ele geamul, probabil să aerisească, să mai răcorească în cameră. Sau să admire și ele cerul… Cine știe? Au dat însă cu ochii de mine și l-au închis repede, rușinoase, la loc. Zâmbesc. Inspir mirosul de bisericuță ce parcă acum, când bate vântul, e mai pregnant. E mai intens. E iunie, e cald, chiar simt că-i vară. Sunt fericită, a început anotimpul meu preferat.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
02/06/2021