Intrus

Beau cafeaua liniștită, cu laptopul în brațe, ca de obicei, Max lângă mine doarme dus, se mai întinde și se mai răsfață, când și când. La un moment dat ridică alert capul și privește spre bucătărie, io, concentrată cum eram citind de zor, n-am băgat de seamă, oricum ce aude el, eu nu pot să aud. Mai trece o vreme, iar se uită și începe și să mârâie. Îl potolesc, suntem doar noi acasă, n-ai ce auzi, îi zic. Dar nu trece mult și-aud și eu zgomotul suspect. Nu mă sperii io așa ușor, o fi vreo sticlă goală ce pocnește de la căldură. Se aude însă tot mai tare, plus un fâșâit, no, ăsta de la ce-o mai fi? Ioi, Istenem, e cineva în bucătărie! Mă ridic, încep să vorbesc tare, hai Max, să ne mai facem o cafea și să vedem ce se tot aude. Max mă privește sceptic și rămâne ticălosul pe canapea. Hai Max, cu mama. El, nimic. Nici măcar din coadă nu dă. Intru hotărâtă în bucătărie, să prind intrusul, supravegheată de câinele meu fioros, și-ncep să râd. Când mă aude râzând, vine și dumnealui, repede. Da, pornisem mașina de spălat vase, da’ am uitat.
Hai noroc, s-avem un weekend minunat, că io văd că am și-un pui de Alzheimer. De câinele de pază, ce să mai zic? 🙄
V-am țucat!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
29/05/2021
#intruder #suspicios #noise #alertdog #pudelmax #blackpoodle #aurablupu #trăirileaurei📖📝

14 gânduri despre „Intrus

  1. Taare drăguț! Îmi imaginez o întâlnire de gradul III, între noi, cei cu Zaibăr…
    La Boofest București 2040, te recunosc în fața unei vitrine. Ești la fel de frumoasă ca în pozele tale și dai autografe unui grup de tineri. Mă apropii și spun timid… „Știi… Eu sunt Condei!” Te uiți surprinsă la mine, pentru că nu sunt adolescent, așa cum mă pretindeam de vreo 30 de ani încoace. Mă inviți să iau loc pe un scaun, grijulie pentru genunchii mei care au scârțâit atunci când m-am înclinat. Vorbim, ne simțim bine o vreme, depănând amintiri de pe blog. Apoi rămânem fiecare în gândurile sale. Pe mine mă cuprinsese chiar o toropeală plăcută și dulce, când mă deșteaptă dintr-o dată glasurile copiilor care se încolonaseră dinaintea ta, pentru autografe. Nu știu unde mă aflu și ce caut eu acolo. Ți-aș cere ție ajutorul, dar nu mai știu cum te cheamă. Trag cu coada ochiului pe coperta unei cărți și te întreb: „Doamna Aura, vă supărați vă rog dacă vă întreb, ce fac eu aici?” Te uiți mirată și îmi răspunzi: „Nu știu domnule, văd doar că îmi ocupi scaunul meu de mai bine de o jumătate de oră! Nu te cunosc, sincer! Poate ți s-a făcut rău de la căldura de afară și ai intrat aici doar pentru a te răcori.” „Da doamnă, asta trebuie să fie!” mă luminez eu. Îți mulțumesc frumos, înclinându-mă cât mai ceremonios. Nu ajung până la mână ca să ți-o sărut și atunci rămân o clipă în echer, neștiind ce să fac mai departe. Reușesc într-un final să mă îndrept de oase, dar ele se revoltă și scârțâie zgomotos. Pornesc către ieșire, bucuros că măcar de cei câțiva metri până la ușă sunt sigur, fiindcă îi am dinaintea ochilor. Afară mă așteaptă necunoscutul viitorului…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Condei, io zic că pentru a ne recunoaște, ia pune tu o poză de profil și n-o să mai fie nicio confuzie. 😁 Îți mulțumesc pentru cuvinte, pentru cât de frumos mă vezi tu pe mine, în viitor, un singur aspect aș schimba, tu ai fi alături de mine la semnat autografe, pe afișele de la Bookfest am fi amândoi.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.