Ne-a așteptat și-n seara asta. Căpriorul. N-are niciun pic de frică, stă în câmp deschis și ne studiază, el pe noi, noi pe el. E tare frumos, botul negru, cornițele destul de mari, blana maro, lucioasă, e un specimen arătos. Fazanii-i țin companie, iepurii și păsările. Rândunicile se-ntrec în zbor pe deasupra noastră, săgeată cerul și ciripesc, vesele. Max e cel mai fericit, când aude cuvântul „plimbare”, ochii parcă i se mai măresc. Și are o privire… Îi place să fugărească ciorile, atent ascultă orice măcăit, fâlfâit de aripi, țipăt de pescăruș. Când soarele mai iese de sub nori și-și împrăștie razele peste câmp, peisajul e parcă pictat, nu mă satur să-l privesc. O baltă scânteiază, alta oglindește cerul. Pășim încet, în liniște. Căpriorul ne urmează, trece de pe-o parte pe alta. Curios. Sunt seri atât de liniștite, de împăcate, încât par ireale.
De vis.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
27/05/2021
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui condeiblog Anulează răspunsul