Vânt, soare, nori, iar vânt, iar soare. Îmi vâjâie urechile și capul parcă mă sâcâie – nu doare, mă sâcâie mai mult, așa, cât să-l simt că încă-l am. O după-amiază începută bine, călduț, am mâncat chiar și-o înghețată, am sfârșit-o însă destul de întunecat, de răcoros. Stă iar să plouă. Gândurile, ocolite în timpul plimbării, dar înșirate ca boabele într-o păstaie, în subconștient, vin acum unul câte unul. Grijile nici ele nu mă ocolesc. Le-alung c-o fluturare de mână, c-un scuturat din umeri, resemnat. Așa cum nici ploaia n-o pot opri, nici ce-i dat să fie nu pot să stopez. Da, e dificil să accepți că nu poți controla viitorul, că nu ești Nostradamus și că n-ai puterea să-l prevezi, că nu știi cum să te pregătești și pentru ce. Accepți. Nu te dai bătut, doar accepți că-i ceva ce nu poți controla, preveni ori prevesti. Ce va să fie sau cum. Poți doar să-ți trăiești prezentul, să-ți controlezi gândurile, să-ți mai dresezi grijile și să te adaptezi. Să te pregătești, atât cât poți, pentru orice va urma.
Cu drag și cu iubire,
Aura
23/05/2021
Aura B. Lupu 
Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul